„Salut pe toată lumea, aştept cu nerăbdare să particip la turneul din magnificul oraş Praga, să ne întâlnim în luna august”, a transmis Simona Halep, dublă câştigătoare de Mare Şlem, la Roland Garros în 2018 şi Wimbledon în 2019.

Halep a confirmat la mijlocul lunii participarea la turneul de la Palermo, care va începe pe 3 august, tot pe zgură, care va consemna reluarea circuitului WTA.

Temerile legate de Halep

Participarea româncei la aceste două turnee întăreşte temerile că ea nu va participa la turneul US Open, de la finalul lunii august, care se joacă pe hard.

Halep s-a arătat reticentă în privinţa ideii de a participa la turneul de Mare Şlem de la Flushing Meadows (New York), din cauza restricţiilor impuse de pandemia de coronavirus.

WTA, circuit suspendat pe 8 martie, a adăugat două noi evenimente în calendar, turneul de la Praga şi cel de la Lexington (Kentucky), care va avea loc între 10 şi 17 august.

De asemenea, la turneul de la Praga va evolua şi jucătoarea canadiană Eugenie Bouchard, care a primit un wildcard. Aceasta a fost finalistă în 2014 la Wimbledon.

Trebuie menționat că tenisul mondial a avut de suferit în actualul context pandemic, ca toate celelalte sporturi.

Jucătoarele vor fi obligate, odată cu reînceperea turneelor, să se supună la o serie de reguli noi, gândite de Asociaţia de Tenis Feminin astfel încât să micşoreze riscurile expunerii la COVID-19.

Cea mai aspră măsură se referă la numărul de persoane din staff-ului unei sportive. Astfel, fiecare jucătoare va putea să călătorească la turnee având alături un singur membru al echipei sale.