Premierul a precizat că negocierile oficiale vor avea loc la Bucureşti, la sfârşitul lunii noiembrie.

'Informaţia adevărată este următoarea: la Bruxelles, ministrul de Finanţe, doamna Petrescu, cu ministrul Transporturilor şi probabil şi cu domnul Vâlcov, ministrul Bugetului, vor avea discuţii tehnice cu reprezentanţii Comisiei Europene şi ai FMI. Au discuţii tehnice, nu au ce să negocieze, pentru că nu se negociază nimic', a spus Ponta, într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

'Întâlnirea oficială, în cadrul programului pe care îl avem cu CE, FMI şi Banca Mondială, va fi la sfârşitul lunii noiembrie, la Bucureşti, evident în prezenţa mea. În rest, sunt discuţii tehnice pe care le-au mai avut şi cu alte ocazii miniştrii, care merg destul de des la Bruxelles', a explicat Ponta.

Reprezentanţii Fondului Monetar Internaţional şi autorităţile române vor discuta săptămâna viitoare, la Bruxelles, despre pregătirea celei de-a doua rectificări a bugetului pentru 2014, a declarat joi reprezentantul FMI pentru România şi Bulgaria, Guillermo Tolosa.

'Ne vom întâlni la Bruxelles pentru a discuta despre evoluţiile economice recente şi stadiul implementării angajamentelor convenite în domeniile cheie din program. Echipele vor discuta de asemenea cu autorităţile române pregătirea celei de-a doua rectificări bugetare. Întâlnirile vor avea loc la Bruxelles, la invitaţia Comisiei Europene. Acesta este un schimb informal de opinii, nu o evaluare oficială', a spus oficialul FMI, pentru Agerpres.

Ministrul Finanţelor Publice, Ioana-Maria Petrescu, ministrul delegat pentru Buget, Darius-Bogdan Vâlcov, şi o echipă tehnică din minister vor participa săptămâna viitoare, la Bruxelles, la întâlnirile organizate de Fondul Monetar Internaţional /FMI/ şi Comisia Europeană /CE/ cu autorităţile române, informează un comunicat al MFP.

În cadrul întâlnirilor, vor fi analizate evoluţiile economice recente şi stadiul implementării angajamentelor convenite cu organismele financiare internaţionale, precizează MFP.

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei /ANRE/ a trimis joi Ministerului Finanţelor Publice o serie de documente solicitate de Guvern pentru discuţiile cu FMI, a declarat Niculae Havrileţ, preşedintele ANRE.

'Ni s-a cerut, pentru întâlnirea cu FMI, să pregătim machete cu stadiul în care ne aflăm privind procesul de liberalizare a pieţelor de energie şi gaze, pe care să le trimitem la Ministerul de Finanţe. Am transmis astăzi toate documentele cerute', a precizat Havrileţ, citat de Agerpres.

Reprezentanţii Guvernului şi cei ai BNR pleacă săptămâna viitoare la Bruxelles pentru următoarea evaluare a acordului cu FMI, CE şi Banca Mondială, discuţiile având loc în premieră în afara ţării şi fără participarea Preşedinţiei, a partidelor politice sau a sindicatelor, potrivit programului.

"Decizia a fost legată de contextul intern al campaniei electorale, ambele părţi înţelegând ca discuţiile să nu fie folosite în scopuri politice, fiind mai degrabă discuţii tehnice. FMI are ca regulă să nu se implice în politicile interne pe perioada campaniilor electorale, dar era necesar ca această misiune de evaluare să aibă loc", au declarat pentru Mediafax surse guvernamentale.

Ministrul Finanţelor, Ioana Petrescu, şi ministrul delegat pentru Buget, Darius Vâlcov, împreună cu o echipă de specialişti, vor fi prezenţi săptămâna viitoare la Bruxelles pentru discuţii cu reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene, anunţă surse guvernamentale pentru Agerpres.

În cadrul întâlnirii vor fi discutate evoluţiile economice şi stadiul implementării angajamentelor cu instituţiile financiare internaţionale.

Aceleaşi surse anunţă că discuţiile de la Bruxelles sunt de natură tehnică, iar următoarea misiune a FMI la Bucureşti ar putea veni în luna decembrie.

Misiunea FMI a amânat evaluarea acordului cu România pâna în luna noiembrie, a anunţat premierul Victor Ponta în luna iunie. Actualul acord rămâne în vigoare, a precizat atunci Ponta, adăugând că România nu va mai încheia un alt acord cu FMI, după expirarea în 2015 a celui aflat în derulare. Amânarea discuţiilor a fost cauzată de imposibilitatea celor două părţi de a ajunge la o înţelegere privind reducerea CAS.

Potrivit declaraţiilor făcute de şeful Executivului la acea dată, FMI va aştepta bugetul pe 2015 înainte de a face revizuirea acordului cu România.