Intenţia MDRAP face parte din planul de acţiune pe 2018 pentru implementarea strategiei naţionale privind imigraţia. Acest plan urmează să fie adoptat în şedinţa de astăzi a Guvernului.

Ministerul Dezvoltării vizează dezvoltarea unui program şi a unei strategii guvernamentale prin care să se reamenajeze unele clădiri dezafectate sau să se construiască locuinţe noi destinate persoanelor cu o formă de protecţie. Banii necesari acestui proiect ar urma să fie asiguraţi din bugetul statului român sau din fonduri europene.

Tot în şedinţa de astăzi a Guvernului se votează modificarea ordonanţei privind integrarea socială a străinilor care au dobândit protecţie internaţională sau un drept de şedere în România. În noua variantă se precizează faptul că dacă primăriile nu pot asigura locuinţe imigranţilor sau spaţii de cazare, Inspectoratul General pentru Imigrări poate acorda sprijin în vederea cazării beneficiarilor unei forme de protecție înscriși în programul de integrare, prin decontarea, lunară, în limita fondurilor disponibile, pe perioada desfășurării programului de integrare, dar nu mai mult de 12 luni, a cheltuielilor cu închirierea unei locuințe private sau din fondul locativ de stat, precum și utilitățile lunare aferente. O altă variantă este contractarea de servicii de specialitate pentru cazarea în locații individuale sau colective.

În anul 2017 s-a înregistrat cel mai mare număr de solicitanţi de azil pe teritoriul României, respectiv 4.820 de cereri de protecție internațională. De asemenea, începând cu anul 2011 şi până în anul 2017, au beneficiat de programul guvernamental de integrare 2.584 de străini cu o formă de protecţie, se arată în nota de fundamentare a legii de aprobare a strategiei naţionale privind imigraţia pentru perioada 2015-2018.

Comparativ cu anii anteriori, când numărul de persoane aflate în programul de integrare era determinat şi de creşterea numărului celor care au obţinut o formă de protecţie proveniţi din Nordul Africii, în ultima perioadă, situaţia operativă a suferit modificări substanţiale. Astfel, în contextul războiului din Siria, România înregistrează un număr crescut de persoane care obţin o formă de protecţie şi se înscriu în programul guvernamental de integrare.

În vederea îmbunătăţirii procesului de integrare a solicitanţilor unei forme de protecţie, vor fi luate măsuri, inclusiv de ordin legislativ, care vor viza şcolarizarea, documentele necesare eliberării actelor de stare civilă, protecţia şi promovarea drepturilor copilului, reamenajarea unor clădiri dezafectate sau construirea unor locuinţe noi destinate persoanelor cu o formă de protecţie sau recunoaşterea calificărilor profesionale obţinute pe căi informale, se mai precizează în documentul citat.