„Secţia specială cu siguranţă va fi desfiinţată, face parte din recomandările din Mecanismul de Cooperare şi Verificare, atunci când vom găsi cea mai bună soluţie constituţională pentru a rezolva această problemă”, a afirmat Orban la Digi 24.

Ludovic Orban nu a precizat un termen în care secţia va fi desfiinţată.

Inițial, proiectul a fost respins

Pe 11 decembrie, Senatul a respins a respins proiectul de lege al USR care prevedea desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor în Justiție (SIIJ)

Au fost 43 de voturi pentru respingerea inițiative legislative, 27 de voturi „pentru” adoptare și trei abțineri.

În noiembrie, proiectul a fost adoptat tacit

Pe 27 noiembrie, proiectul inițiat de deputații și senatorii USR a trecut tacit de Camera Deputaților, prin depășirea termenului pentru dezbatere și vot final.

Ce prevede proiectul înaintat de USR

Inițiatorii susțin că motivele inițierii acesuit proiect se referă la „inexistența unor motive care să justifice înființarea acesteia (Secției – n.r) , la impactul generat asupra independenței judecătorilor și procurorilor, precum și asupra încrederii cetățenilor în sistemul de justiție penală și, în general, asupra justiției din România”.

„Art I Pe data intrării în vigoare a prezentei legi, Secția pentru investigarea infracțiunilor din justiție din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție se desființează. Art V Procurorii care, la data intrării în vigoare a prezentei legi, își desfășoară activitatea în cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție revin la parchetele de unde provin sau se încadrează la alte parchete unde au dreptul să funcționeze, potrivit legii. (2) De la data revenirii la parchetele unde provin, procurorii acare au activat în cadrul SIIJ își redobândesc gradul profesional de execuție și salarizarea corespunzătoare acestuia avute anterior sau pe cele dobândite ca urmare a promovării, în condițiile legii, în timpul desfășurării activității în cadrul selecției”, potrivit proiectul de lege al USR.

De asemenea, „la data intrării în vigoare a prezentei legi, încetează detașările ofițerilor și agenților de poliție judiciară din cadrul Secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție”, arată sursa citată.

„Specialiștii cu statut de funcționar public din cadrul Secției de investigare a infracțiunilor din justiție se eliberează din funcție cu aplicarea dispozițiilor corespunzătoare din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici”.

Parlamentarii USR argumentează, în expunerea de motive, că au fost critici în sensul în care nu există motive temeinice pentru înființarea Secției speciale.

USR reamintește că și magistrații din România au făcut apel la Guvern și Parlament pentru a desființa SIIJ.

„Desființarea secției pentru investigarea infracțiunilor din justiție a fost solicitată inclusiv de magistrați, sens în care amintim «Apelul magistraților români către Parlament și Guvern», semnat de peste o mie de judecători și procurori, prin care solicită, printre altele, «desființarea imediată și necondiționată a secției de parrchet separate, creată pentru investigarea infracțiunilor comise de judecători și procurori»”, conchid aleșii USR, în expunerea de motive a inițiativei legislative.