Simona Halep, coincidență uriașă cu fosta parteneră de antrenament

Simona Halep trece printr-o perioadă neobișnuită. Fanii săi încep să își amintească anumite aspecte ale comportamentului său. Spre exemplu, unul dintre fanii săi a scris pe Twitter că românca bea din aceleași sticle de apă cu membri echipei sale.

Mai mult, în perioada turneului US Open de anul trecut, românca s-a antrenat cu belgianca Alison Van Uytvanck. În această perioadă ea este la rândul său obligată să stea pe bară! Motivul oficial pentru care nici ea nu mai participă în turnee este acela că nu este aptă din punct de vedere fizic.

Motivul invocat de fosta parteneră de antrenament a Simonei Halep pentru lipsa de la turnee

Situatia fostei partenere de antrenament a româncei aduce în discuție din nou aspecte legate de cazul de dopaj, la aproximativ un an de la depistarea pozitivă a Simonei cu Roxadustat.

În contextul cazului de dopaj al Simonei Halep, au apărut informații că sportiva s-ar fi antrenat cu belgianca Alison Van Uytvanck cu puțin timp înaintea testului pe care l-a picat la US Open.

Totodată, potrivit fanilor, în timpul anumitor antrenamente, Halep ar fi confundat sticlele cu băuturi hidratante, bând și din cele ale staff-ului său. Aceste detalii adaugă noi elemente de discuție și speculații în legătură cu situația.

Vă amintim că Halep nu a mai jucat vreun meci oficial de aproape un an. Același lucru este valabil și pentru Alison Van Uytvanck. Nici aceasta nu mai participă la turnee din luna februarie și nici nu va participa la US Open. Cazul ei este foarte similar cu cel al Simonei.

US-Open
SURSA FOTO: Dreamstime

Van Uytvanck a ajuns și ea pe un loc inferior în clasamentul WTA

Dacă Simona Halep a ajuns pe locul 1.140 WTA, Alison ocupă în prezent poziția 277 WTA. Cel mai bun rezultat al belgiencei a fost atins în 2018, când s-a clasat pe locul 37 WTA.

Motivul oficial pentru absența Alison Van Uytvanck de la turneele de tenis este o accidentare la spate. Sportiva dorește însă să se recupereze și să revină pe teren în luna septembrie dacă starea ei fizică o va permite.

Antrenament cu ghinion pentru cele două tenismene

După antrenamente pe care le-au avut împreună, cele două sportive au avut rezultate la fel de slabe și ghinion la US Open. Dacă Halep a fost învinsă de debutanta Daria Snigur (Ucraina), cu un scor de 2-6, 6-0, 4-6, după care a mai picat și testul anti-doping, Van Uytvanck a fost eliminată în turul al doilea. Aceasta a fost învinsă de Clara Burel (Franța), cu scorul de 6-4, 4-6, 6-4.

Mărturiile martorilor care au asistat la antrenamentele de rău augur

Martorii au cerut organizatorilor US Open să ofere filmarea unui anumit antrenament din acea serie. Ei au cerut trimiterea filmului către anchetatorii de la Agenția Internațională pentru Integritatea Tenisului (ITIA).

Fanii Simonei au remarcat că în înregistrare Simona Halep, Patrick Mouratoglou și ceilalți membri ai staff-ului se hidratează folosind aceleași sticle.

„Vă rugăm să verificați materialul difuzat înainte de US Open! Simona Halep a fost văzută când bea din aceleași sticle cu membrii echipei sale, în timpul antrenamentului cu Alison Van Uytvanck”, a reclamat un utilizator de Twitter.