George Simion: „Au încercat cei de la PNL să ne cumpere Parlamentari să nu se prezinte la moţiunea de cenzură”
Este cutremur pe scena politică. Copreşedintele AUR, George Simion face o serie de dezvăluiri fără precedent. Potrivit acestuia, liberalii ar fi încercat să cumpere mai mulți parlamentari din patrea AUR. În acest context, AUR merge la DNA.
Acuzații fără precedent la adresa Guvernului. Copreşedintele AUR, George Simion face o serie de dezvăluiri extrem de dure. Potrivit acestuia, membrii formaţiunii depun o sesizare la DNA cu privire la faptul că PNL ar fi încercat să cumpere parlamentarii AUR să nu se prezinte la votul pe moţiunea de cenzură, care urmează să fie dat marţi în Parlament.
Totodată, acesta a mai subliniat faptul că deține și o serie de probe, iar colegii săi au pornit deja către DNA. În ceea ce privește modul de cumpărare al parlamentarilor, Simion susține că a fost vorba despr șantaj cu mită, cu diferite funcții.
„Au încercat cei de la PNL să ne cumpere Parlamentari să nu se prezinte la moţiunea de cenzură. Avem şi nişte probe, sunt colegii mei în drum spre DNA. (…) S-a încercat cu şantaj cu mită, cu diferite funcţii”, a spus George Simion la Gold FM.
În același timp, copreședintele AUR susține că primește mai multe mesaje, adăugând că nu înțelege de lumea nu acceptă faptul că parlamentarii AUR nu sunt de vânzare.
„Nu pentru a ne vinde ne-au trimis românii în Parlament. Şi acum primesc diferite mesaje, nu suntem de vânzare asta nu înţeleg”, spune copreşedintele AUR.
Dezvăluiri fără precedent despre PNL
„După o sa dăm către români să vadă şi ei, discuţiile sunt cât se poate de clare”. Totodată, el a mai menționat că o parte din parlamentarii care îl susţin pe fostul preşedinte al PNL, Ludovic Orban, ar fi fost potoliţi. „Cum i-au potolit? Le-au oferit avantaj, funcţii poate bani”, a completat Simion.
Amintim faptul că USR-PLUS susține moțiunea de cenzură depusă împotriva Guvernului. Vicepreşedintele USR PLUS, Ionuţ Moşteanu, susține că premierul Florin Cîţu va fi demis prin moţiunea de cenzură care va fi supusă votului, marţi, în Parlament.
„În momentul ăsta, când e o diferenţă aşa de mare, de peste 50 de voturi, nu se mai poate face nimic, dacă toate partidele se ţin de cuvânt”, afirmă el.
Totodată, el a mai subliniat faptul că este sigur că premierul Florin Cîţu va fi demis prin moţiunea de cenzură de marţi.
„Eu estimez că mâine aflăm cu câte voturi a fost demis Florin Cîţu, pentru că în momentul ăsta sunt trei partide care au spus că votează moţiunea: USR PLUS, AUR şi PSD. În total, avem 280 de parlamentari, nu mai pun la socoteală câţiva parlamentari neafiliaţi, poate şi de la minorităţi unu-doi, poate şi de la PNL, de ce nu, unu-doi. În momentul ăsta, când e o diferenţă aşa de mare, de peste 50 de voturi, nu se mai poate face nimic, dacă toate partidele se ţin de cuvânt”, a susţinut el.
Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





