“Vă mulțumim pentru organizarea evenimentului din această seară și pentru premiu. Și mulțumim clienților care ne trec pragul zilnic și folosesc aplicația ca să cumpere produse locale și să doneze pentru cauze și fapte bune pentru comunități locale.

Și nu în ultimul rând să recicleze, pentru că în ultima lună am lansat și un program de reciclare prin intermediul aplicației și al programului de loialitate”, a declarat Bogdan Lupu, reprezentantul Carrefour România pe scena Premiilor Capital.

În România, cu numele francez

„Văd Carrefour ca pe o companie românească ce poartă cu mândrie un nume francez”, spune Julien Munch, CEO Carrefour România, în cadrul unui interviu acordat Revista Capital.

Această companie nu mare are nevoie de nicio introducere. Era anul 2001, 27 iunie, când Carrefour a reprezentat primul retailer care a adus conceptul de hipermarket în România. În prezent, peste 410 magazine sunt deschise în toață țara sub numele de Carrefour.

„În ultimele două luni, formatul nostru emblematic, hipermarketul, a luat avânt, cu două deschideri în orașe strategice, Alba Iulia și Craiova, urmând ca în prima parte a lunii noiembrie să adăugăm și orașul Arad pe harta expansiunii”, mai spune Julien Munch.

În ceea ce privește digitalizarea, procesul de dezvoltare în cadrul Carrefour România se desfășoară pe două direcții: atât pentru clienți, pentru a le oferi o experiență optimizată la cumpărături, cu instrumente inteligente, cum ar fi programul nostru de fidelizare Act for Good, cât și pentru colegii noștri.

Colaborări reușite

Despre colaboratori, CEO-ul Carrefour spune că reprezintă acum o adevărată reușită: „Suntem mândri de faptul că dispunem de cea mai mare rețea locală și ultralocală, cu peste 1.300 de producători români din categoriile de produse proaspete; aproximativ 700 dintre aceștia sunt ultralocali (la o distanță de maxim 50 km față de magazin)”.

Modelul Carrefour de colaborare a dat cu adevărat roade.

În plus, echipa de conducere a Carrefour România ține foarte mult la relația pe care o are cu propriii angajați. Țintesc spre prosperitate, bună înțelegere și de aceea se investește în programe de dezvoltare profesională, în sesiuni de formare specializată pentru îmbunătățirea competențelor digitale și personale, în programe de employer branding și în cursuri de formare profesională pentru angajați.

„Recent, am participat la festivitatea de premiere a peste 70 dintre colegii noștri din întreaga rețea Carrefour România și i-am felicitat pentru absolvirea celei de-a doua ediții a proiectului Școala de Lideri, un program dedicat colegilor noștri cu potențial ridicat, dezvoltat în parteneriat cu Academia de Studii Economice din București (ASE). Cea de-a treia generație va debuta în luna octombrie a acestui an”, mai spune Julien Munch.

Clienții mulțumiți

De asemenea, relația cu clienții și încrederea acordată de către aceștia reprezintă o prioritate pentru echipa Carrefour România. Valorile pieței locale în termeni comparabili plasează Carrefour România pe poziția a doua în ceea ce privește evoluția cifrei de afaceri în Europa pentru S1, răsplătindu-ne eforturile și dedicarea de a deveni retailerul de top pentru români.

„De exemplu, în România, în primele 8 luni ale anului, mărcile private dezvoltate împreună cu furnizorii locali au înregistrat peste 85% din cifra de afaceri totală a categoriei, pe sectorul alimentar, adică produse proaspete și produse de larg consum”, mai specifică CEO Carrefour România pentru Revista Capital.