„Am observat că a fost omisă o categorie importantă de români din Legea electorală, oameni care nu vor putea vota, cei care se vor afla în carantină sau în izolare. Constatăm de fapt în acest moment, la o amănunţită analiză, că Guvernul Orban şi puterea actuală intenţionat au omis această categorie importantă de alegători. Practic, le anulează dreptul constituţional de a vota şi am venit cu o propunere concretă pentru a repara această eroare, nu întâmplătoare.

Astfel, colegii mei parlamentari au depus ieri în Senat un amendament la Legea electorală care să creeze cadrul legal astfel încât românii, probabil foarte mulţi din cauza deciziilor dure şi incorecte ale Guvernului, se vor afla pe 6 decembrie în carantină sau în izolare, nu este vorba despre puţine persoane, ci este evident încă de pe acum că vor fi sute de mii de români aflaţi în carantină sau în izolare care, potrivit actualei legi, nu ar fi putut vota, nu ar fi avut cadrul legal prin care să solicite urna mobilă şi este clar că dreptul lor constituţional de a vota ar fi fost încălcat”, a declarat Gabriela Firea la sediul central al PSD.

Ce vizează amendamentul depus de PSD

Gabriela Firea a menţionat că social-democraţii au solicitat ca acest amendament să fie adoptat în Parlament în procedură de urgenţă.

„Pentru cetăţenii cu drept de vot din circumscripţia electorală respectivă care nu se pot deplasa la sediul secţiei de votare din cauza restricţiilor impuse de autorităţi pe perioada stării de alertă sau a instituirii măsurilor privind carantina persoanelor, sau izolarea pentru prevenirea răspândirii bolilor, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare poate aproba, la cererea scrisă a acestora, însoţită de copii ale actelor din care rezultă măsurile dispuse de autorităţi privind carantinarea persoanelor, izolarea, starea de sănătate ori de invaliditate, înregistrată la cea mai apropiată secţie de votare de locul în care se află în ziua votării, ca o echipă formată din cel puţin doi membri ai biroului electoral să se deplaseze cu o urnă specială şi cu materialul necesar votării – ştampilă cu menţiunea ‘VOTAT’ şi buletine de vot la locul unde se află alegătorul pentru a efectua votarea”, scrie în amendament.