Demisia intervine după ce Gabriel Biriş şi Anca Dragu, ministrul Finanţelor, au făcut miercuri declaraţii contradictorii cu privire la un proiect de act normativ.

Proiectul de Cod Fiscal

Un angajat ar urma să achite contribuiţii la pensie de două ori mai mari decât acum, în vreme ce contribuţiile pentru sănătate vor urca de la 5,5 la 8,9 la sută din salariu, conform unui proiect de Cod Fiscal, despre care presa a informat miercuri că s-ar fi aflat în lucru la Ministerul Finanţelor Publice.

Dragu: Nu a ajuns la mine proiectul de creştere a impozitelor pentru angajaţi

Ministrul Finanţelor Publice Anca Dragu a declarat că nu cunoaşte proiectul de act normativ privind creşterea impozitului pentru angajaţi, că nu l-a citit şi nu îl va semna.

"Nu a ajuns la mine pe birou acest proiect. Absolut voi respinge un asemenea proiect. Predictibilitatea fiscală e foarte importantă. Eu am ajuns în minister la ora 8 şi am avut patru întâlniri până la această oră", a spus Dragu.

"Nu am vorbit astăzi cu domnul Biriş. Da, este un departament întreg de legislaţie fiscală controlat de domnul Biriş. Nu vor creşte taxele şi impozitele nici pentru persoane fizice, nici pentru PFA, nici pentru profesiile independente Voi analiza, voi investiga să văd cum a ajuns acest proiect în spaţiul public. La mine pe masă nu a venit un astfel de proiect şi nu am avizat aşa ceva", a mai spus ministrul Finanţelor.

Biriş: Proiectul de modificare a Codului Fiscal era încă în discuţie

Proiectul de modificare a Codului Fiscal, prezentat în presă, era încă în discuţie şi viza simplificare, uşurarea sarcinii fiscale, însă măsura ar fi trebuit explicată înainte să iasă, afirmă secretarul de stat în Ministerul Finanţelor Publice, Gabriel Biriş.

'Este un incident regretabil că un proiect care încă era în discuţie a ieşit aşa pe surse şi oameni care nu prea au înţeles ce scrie în acel proiect au început să-l critice. Acel proiect este despre simplificare, despre uşurarea sarcinii fiscale totale, pentru că cine l-a studiat mai în amănunt putea să vadă că propuneam introducerea pentru prima dată în legislaţia noastră a unei plafonări a bazei de calcul a contribuţiei sociale efectiv pe suma tuturor veniturilor, în aşa fel încât contribuţiile astea să nu fie fără număr, fără limită şi să simplificăm legislaţia. Practic cea mai mare parte din modificări, dar nu neapărat cele mai importante, la asta se refereau, la contribuţiile sociale şi impozitul pe venit. Am văzut că există critici că s-ar mari cotele de contribuţii. Acest proiect nu este despre majorări de taxe. Dacă el ar fi aprobat, nimeni, niciun salariat şi niciun angajator nu ar avea de plătit niciun leu în plus dimpotrivă, mai puţin, prin efectul plafonării. (…) Măsura despre care am discutat ar fi trebuit explicată înainte să iasă. Nu era în planul nimănui să ascundă ceva, să vină cu breaking news. Planul era să finalizăm un proiect ca, odată finalizat, să putem să îl prezentăm, să îl explicăm şi apoi să ieşim public cu el. N-a fost să fie, din păcate', a declarat Biriş într-un interviu acordat, la Krynica, în Polonia, pentru Calea Europeană.