În acest ultim articol din seria dedicată TTIP vreau să termin prezentarea intereselor economiei și societății civile românești reieșite din consultarea națională și să vă expun câteva concluzii despre „starea de spirit” a economiei, așa cum am descoperit-o din interacțiunea cu o bună parte a ei.Industria farmaceutică românească producătoare de medicamente generice (genericele sunt medicamente ale căror drepturi de proprietate intelectuală au expirat și pot fi produse legal și de alte companii decât cea care le-a inventat, cu respectarea unor reguli stricte specifice) are următoarele cerințe de la TTIP:

Armonizarea sau apropierea stilurilor și obiectivelor inspecțiilor efectuate de Federal Drug Administration (FDA), Agenția Europeană a Medicamentelor (EMA), respectiv autoritățile naționale din domeniu.

Recunoașterea reciprocă a inspecțiilor privind respectarea Bunelor Practici de Producție (Good Manufacturing Practices – GMP). GMP sunt piatra de temelie a accesului pe piață cu un produs farmaceutic.

Recunoașterea reciprocă a medicamentelor de referință în procesul de aprobare a medicamentelor generice.

Recunoașterea reciprocă a documentelor care formează aplicația pentru autorizarea de punere pe piață.

Armonizarea pe cât posibil a celor două farmacopei.

Taxele aferente fiecărui sit de producție a genericelor să fie plătite doar după aprobarea de către FDA a unui medicament generic. Până atunci, are mai mult sens plata unei taxe de dosar pentru fiecare aplicație nouă, respectiv acoperirea costurilor inspecțiilor, urmând ca o taxă anuală pe sit de producție să fie plătită doar după aprobarea noului medicament generic pe piața SUA.

 Nu ar trebui să existe o obligație de a avea un agent/aplicant în SUA pentru fiecare aplicație pentru punerea pe piață a unui medicament.

 De precizat că dacă acum avem un singur exportator de medicamente în SUA (Antibiotice SA), potențialul de specializare a României pe medicamente generice este mare. Firme relativ mici într-un sector dominat de giganți pot dezvolta fie produse inovative de nișă, fie produce în mod performant generice. România are tradiție și expertiză exact în mixul care să susțină ambele profiluri, cu diferența că ciclul complet de la imaginare până la punerea pe piață a unui medicament complet nou (inovativ) este mult mai scump decât preluarea în producție a unui medicament generic.

O altă categorie de priorități a fost cea rezultată din discuțiile directe pe care le-am purtat cu sindicatele și cu unii reprezentanți ai societății civile, inclusiv  sceptici sau opozanți ai TTIP, în cadrul unor dezbateri organizate de ONG-uri precum Fundația Friedrich Ebert:

 Introducerea unui capitol dedicat IMM-urilor cu prevederi substanțiale pentru a le sprijini pe acestea în accesul pe piață, de pildă un portal internet care să cuprindă toată informația necesară accesului pe piața SUA pentru IMM-urile europene, acoperind toate domeniile de activitate economică.
 Partea europeană să insiste ca SUA să ratifice toate convențiile de bază ale Organizației Internaționale a Muncii (OIM). Aceasta este atât o chestiune de principiu pentru sindicate, cât și una de competitivitate economică: dacă SUA fac „dumping social”, atunci concurența între cele două economii este văzută ca incorectă.

 Evitarea oricăror prevederi în TTIP care să limiteze sau să constrângă sistemul european de negocieri colective.

 Evitarea coborârii standardelor europene de securitate și sănătate în muncă în numele convergenței sau armonizării reglementărilor pentru a limita barierele comerciale.

 Evitarea limitării oricăror standarde sociale sau de mediu europene, în numele acelei convergențe în reglementare. Vă amintiți că vocile sceptice sau opuse TTIP cred că acesta este sau poate fi folosit de corporații pentru a coborî standardele sociale, de mediu, de sănătate sau bunăstare animală în numele competitivității.

 Sindicatele și o parte semnificativă din societatea civilă împărtășesc îngrijorările colegilor din Vestul Europei în legătura cu sistemul de arbitraj între companii și state (ISDS). Dincolo de îndoielile legate de sistemul ISDS ca atare, acesta este văzut ca un risc sistemic, ducând la auto-cenzură din partea guvernelor în legătură cu reglementări viitoare din domeniul social sau de mediu. Este o cerință a societății civile care s-a arătat întemeiată și legitimă în măsura în care Comisia Europeană însăși a suspendat negocierile pe capitolul investiții cu SUA încă din 2014 și a propus o transformare radicală a ISDS într-un sistem public de arbitraj pe care l-am tratat într-un articol precedent.
M-am angajat public, la București, în conferința de presă cu comisarul european pentru comerț Cecilia Malmström organizată cu ocazia conferinței TTIP din 16 Octombrie, că voi obține transpunerea în tratat a cel puțin 80% din prioritățile economice și sociale rezultate din campania de consultare. Reconfirm aici acest angajament. Pe 5 noiembrie, la Washington, am discutat și predat rezultatele consultării naționale și lui Dan Mullaney, negociatorul șef american, care nu a putut veni la conferința de la București pentru ca pe 19 octombrie urma să fie gazda celei de-a 11 a runde de negocieri TTIP, la Miami. Ar mai fi de spus că aștept în continuare orice propunere de poziție din economia și societatea românească în legătură cu TTIP (sau orice altă mare negociere comercială a UE) și voi adapta în permanență documentele de sinteză în funcție de astfel de propuneri.  
În final, câteva gânduri despre ceea ce numeam „starea de spirit”, dincolo de cifre, a economiei românești în perspectiva globală. Structural suntem bine integrați in lanțurile valorice și comerciale mondiale. Însă în destule cazuri aceste lanțuri nu sunt cu adevărat vizibile din România. Rețeta tehnologică, rețeta organizațională și mai ales capitalul comercial aparțin de multe ori companiilor multinaționale implantate în România. Prezența lor este foarte benefică pentru România în termeni de PIB, angajare, taxe, sofisticare managerială, fixare a unei elite tehnice și intelectuale. Însă România pentru a fi competitivă și prosperă pe termen lung trebuie să parcurgă câteva transformări, nu înlocuind rețetarul „outsourcing” sau „fabrica implantată de transnaționala decuplată complet de aval și amonte tehnologic și comercial”, ci adăugându-i câteva dimensiuni de extracție românească „pură”: produse și servicii proprii vândute sub brand propriu, cu riscurile aferente, dar creând un capital intelectual, comercial și de acces la rețelele lumii propriu, românesc. Am găsit câteva astfel de exemple, mai ales în domeniul ITC, dar și al tehnologiilor industriale, mobilei, agriculturii. De la caz la caz, este diferența între a munci pentru alții și a munci pentru tine, între siguranță și risc, între pasivitate și atitudine, sau între performanță și anvergură. Este o formă directă de participare națională la viața economică și tehnologică a planetei, contrară fatalismului, resemnării și întrucâtva disciplinei tipice angajatului cuminte. Vestea bună este că această dorință de a crea și aborda economia americană și mondială pe cont propriu, cu riscurile aferente, este nu numai prezentă ci și în creștere în economia României. Prevestesc câteva surprize plăcute în următorii ani.