Florin Cîțu și Ludovic Orban, cu cuțitele pe masă! Lupta pentru conducerea PNL se încinge, cu cât se apropie de intrarea în linie dreaptă a competiției dintre cei doi.

Premierul nu are nicio problemă să îl contreze public pe șeful Camerei Deputaților, deși fac parte din același partid.

Florin Cîțu și Ludovic Orban, cu cuțitele pe masă! Promit bani liderilor locali

Războiul pe viață și pe moarte dintre Florin Cîțu și Ludovic Orban, pentru câștigarea șefiei PNL, a intrat în faza drumurilor comunale.

În acest moment, înainte de alegerile interne din partid și Congresul în urma căruia va fi desemnat noul președinte, Cîțu și Orban se întrec în declarații prin care vor să atragă bunăvoința liderilor liberali locali.

Actualul președinte al PNL, șeful Camerei Deputaților, Ludovic Orban, a declarat că este nevoie de un așa-zis PNDL – 3, respectiv de un Program Național de Dezvoltare Locală, prin care să fie finanțată infrastructura comunală.

Orban a spus că el este în legătură cu realitatea din teren şi de trei luni le spune colegilor liberali şi din coaliţie că trebuie pregătit acest program, care este o necesitate.

De cealaltă parte, Premierul Florin Cîțu, contra-candidatul său la șefia PNL, i-a cerut lui Orban să spună și de unde vor proveni banii pentru PNDL 3.

”Program de finanțare prin bugetul de stat”

În schimb, Cîțu a spus că are și el un astfel de program și că va căuta finanțare. El a declarat, joi, într-o conferință de presă la sediul Consiliului Județean Timiș, că va demara un program de finanțare prin bugetul de stat pentru construirea de drumuri comunale.

”Vreau să fac un anunț. M-am uitat la ce s-a investit, la ce proiecte sunt în aceste surse de finanțare și nici în PNRR nici în fondurile europene nu putem avea drumuri comunale. Am cerut o analiză.

Avem o problemă pentru că acele localități unde nu s-a putut investi în drumuri comunale au rămas în urmă. Atunci când există infrastructură vin și celelalte investiții. Mă tot uit de ceva vreme.

Vă spun că vom demara un program de investiții special pentru aceste drumuri, din bugetul de stat, vor avea prioritate localitățile unde deja există canalizare și apă dar nu putem lăsa în urmă localitățile României.

Structura acestui program o voi anunța în perioada următoare”, s-a angajat Premierul.

”E bine să anunți și sursa de finanțare”

”Eu vă spun că atunci când anunți un program e bine să anunți și sursa de finanțare. Așa putem cu toții să anunțăm programul. Eu v-am anunțat ce vreau eu să fac.

Banii au fost investiți în infrastructură, dar au fost ocolite drumurile județene și comunale. Trebuie să găsesc sursa de finanțare și o voi găsi pentru acele comunități care au fost ocolite.

Eu vreau să mai pun o condiție. Să aibă prioritate acele comunități că trebuie să premiem acei primari care au canalizare și apă. Ei trebuie să aibă și drumuri.”, a mai spus Florin Cîțu.

Trebuie amintit că, pe vremea când PNL era în opoziție, liberalii au criticat aspru programul PNDL desfășurat de guvernarea PSD, acuzând că nu este altceva decât un instrument prin care banii publici sunt atribuiți discreționar celor apropiați de interesele social-democraților.