Primăria condusă de fosta jurnalistă a anunțat că RADET a soluționat toate avariile înregistrate la rețeau de termoficare și a emis un comunicat de presă în care lansează acuzați foarte dure.

Iată ce scrie în comunicatul Primăriei Capitalei:

”Actuala situație a sistemului de alimentare cu energie a Capitalei este rezultatul cumulat a 30 de ani de lipsă de investiții

În acest mandat, au fost realizate măsuri în premieră: reducerea cu 81% a pierderilor financiare, achiziții vitale pentru sistem, lucrări de remediere, documentații pentru atragerea de fonduri europene, măsuri de personal pentru atragerea de tineri specialiști și accelerarea investițiilor

RADET a anunțat vineri soluționarea avariilor înregistrate joi, 28 noiembrie, la rețeaua de termoficare din Capitală.

Alexandru Burghiu, director general al Companiei Municipale Termoenergetica, fost administrator special RADET: „În momentul de faţă avariile de la Apusului, Grozăveşti, Aviatorilor sunt remediate. Am finalizat şi lucrarea din Fundeni, în momentul de faţă suntem în faza de încărcare a instalației cu agent termic, practic se re-umple reţeaua, astfel încât agentul termic să ajungă la consumator, sperăm să nu dureze foarte mult. Am avut un decalaj pentru că, odată ce am săpat, am găsit cabluri de tensiune ale ENEL, a trebuit să îi apelăm să vină se devieze traseul, astfel încât să putem realiza săpătura penru a interveni, la rândul nostru”.

Cu privire la sistemele alternative pentru alimentarea cu energie termică pe care spitalele trebuie să le aibă, pentru situația de avarie a sistemului centralizat, Burghiu a declarat: “Există o prevedere legală care spune că orice unitate spitalicească are obligaţia de a asigura surse alternative atât pentru apă caldă, cât şi pentru căldură. Aceste spitale nu sunt în subordinea Primăriei Capitalei, aşa cum în mod eronat se aruncă în spaţiul public. Cu atât mai mult cu cât un manager de spital știe că unitatea e racordată la o reţea veche de 52 de ani, trebuie luate toate măsurile legale. Ministerul Sănătăţii a spus să luăm măsuri de urgenţă, în condiţiile în care culpa este comună, dacă este să fim realişti – nici dumnealor nu au făcut şi nici noi, într-adevăr, nu am putut să facem în trei ani”.

RADET a făcut vineri o prezentare a sistemului de termoficare din București, a istoricului acestei Regii și a modului de acțiune din ultimii ani, pentru o mai bună înțelegere a acestui sistem complex și pentru ca situația reală să fie cunoscută în ansamblu.

Ideea centrală a fost aceea că actuala situație a sistemului de alimentare cu energie termică din București este rezultatul a 30 de ani de lipsă de investiții și de preocupare pentru modernizarea metodelor de lucru.

Conducerea din ultimii 3 ani a Regiei a demarat un plan amplu de intervenție pentru redresarea sistemului și a beneficiat de sprijinul Primăriei Capitalei: identificarea nevoilor de modernizare a sistemului, planificarea acțiunilor și demararea acestora propriu-zisă.

În acest mandat, au fost realizate măsuri în premieră: achiziții vitale pentru sistem, lucrări de remediere, modernizare și înlocuire a rețelei, documentații pentru atragerea de fonduri europene, măsuri de personal pentru atragerea de tineri specialiști și accelerarea investițiilor.

Alexandru Burghiu, director general al Companiei Municipală Termoenergetica, fost administrator special RADET: “Realizăm, în prezent, lucrări care trebuiau abordate acum 20-30 de ani, este ilogic să fie acuzată tocmai echipa care în prezent recuperează restanțele acumulate de conducerile anterioare. Lucrăm pe toate planurile, de la investiții și atragerea de resurse umane, la planificarea viitoarelor lucrări și atragerea de fonduri europene.

Modernizarea sistemului este posibilă, de aceea am și început acest plan amplu de măsuri, însă nu putem compensa în 2 ani toate nerealizările . Plătim astăzi pentru 30 de ani de nepăsare.

Se lucrează etapizat pentru că acesta este singurul mod de intervenție posibil într-un oraș de dimensiunea Capitalei – nu putem schimba simultan 1000 de km de conductă pentru că acest lucru ar echivala cu blocarea orașului.

Să ne amintim de unde am plecat: în anul 2015 RADET nu avea contract pentru țeavă, iar în acest an a fost realizată în premieră achiziția unor componente ale sistemului care nu au mai fost procurate de mai bine de 10 ani. Este cel mai mare contract din istoria RADET, vorbim despre componente care ne trebuie pentru a le înlocui pe cele cu vechime mare, ce trebuiau schimbate cu mulți ani în urmă. Acestea trebuie  înlocuite în același timp cu conductele deteriorate.”

Burghiu a reamintit că din cele șase CET-uri care au fost construite pentru a alimenta inițial Capitala cu agent termic, în prezent mai există doar 4, 2 dintre acestea fiind desființate cu mulți ani în urmă.

Reamintim că pierderile financiare ale RADET au scăzut cu 81% și au fost reabilitați aproximativ 180 de km conductă primară şi secundară.

Cu privire la modul de administrare a Regiei, precizăm că, în perioada 2009-2016, atribuțiile și coordonarea tuturor activităților ce țin de RADET au fost delegate viceprimarilor PNL, respectiv:

 

  • Mircea Raicu – 2009 – PNL;
  • Marcel Nicolaescu – 2013 – PNL
  • Mircea Raicu – 2016 – PNL.

 

Totodată, situația în Consiliul de Administrație al Regiei a fost următoarea:

  • in perioada 2009-2013 Catalin Deaconescu, consilier general PNL, a fost presedintele Consiliului de Administratie RADET;
  • 2013-2015 Costin Berevoianu, presedinte CA RADET, sustinut de PNL;
  • 2015-2016 Gabriel Dumitrascu, alaturi de membri CA, Antonel Tanase, Alin Chitu, Andreea Miu, Marian Agiu, toti acestia fiind membri PNL.

 

Acelasi partid se regaseste si in functiile de director general al RADET:

  • 2013 Ilie Alexandru – sustinut de viceprimarul PNL Marcel Nicolaescu;
  • 2013-2014 Marian Agiu – PNL sector 6;
  • 2015 Gabriel Ion Tanase – secretar general al biroului politic PNL Bucuresti;
  • 2015-2016 Valentin Vitalariu – PNL sector 6.

Nici la nivel de director de resurse umane si achizitii, RADET nu a fost ferit de persoanele sustinute de PNL, respectiv Doina Buzi PNL sector 2 si Anca Dumitru.

Subliniem că, începand cu anul 2016, RADET a reabilitat aproximativ 180 de km conductă pe circuitele primar şi secundar, din care 30 de km pe reteaua primara, iar restul in reteaua secundara. Pentru prima dată în istoria RADET, se lucrează cu angajați din 3 surse, pentru a accelera ritmul intervențiilor: echipe proprii ale RADET, angajați ai societăților de profil contractate de RADET și angajați ai Companiei Municipale Energetica București.

Lucrările efectuate în anul 2019 constituie cea mai amplă campanie de reparaţii şi înlocuiri de subansamble tehnice efectuate de regia autonomă din ultimii 10 ani.

Precizăm că Serviciul Public de Termoficare este un domeniu strategic pentru Primăria Capitalei, esenţial pentru un trai civilizat, care vizează peste 1,3 milioane de bucuresteni care locuiesc in peste 560.000 de apartamente racordate la acest serviciu.