Explozie în Rusia! Potrivit unor oficiali locali citați de EFE, miercuri a avut loc o explozie la o întreprindere opto-mecanică din orașul Serghiev Posad, la circa 70 km nord de Moscova, soldată cu cel puțin 16 răniți.

„O explozie a avut loc pe teritoriul fabricii de opto-mecanică Zagorsk”, a scris primarul oraşului, Dmitri Akulov, pe contul său de Telegram.

Explozia din Rusia are cauze necunoscute

Cel puțin 16 persoane au fost rănite în urma exploziei, a cărei origine este încă necunoscută, potrivit autorităților medicale citate de agenția de presă TASS.

Anterior, 11 răniți au fost raportați de Reuters, citând agenția oficială de știri TASS.

Autoritățile au ordonat evacuarea întregului personal din toate clădirile și secțiile, chiar și din cele închiriate, potrivit agenției ruse de presă, care mai susține că incidentul pare să se fi produs într-un depozit în care se aflau materiale explozive.

Potrivit The Moscow Times, unda de șoc a provocat spargerea ferestrelor a numeroase clădiri din apropiere, iar o coloană de fum negru s-a ridicat deasupra orașului.

„Ar mai putea fi oameni sub dărâmături. Mai mult de zece ambulanţe au sosit la locul incidentului, dar, potrivit medicilor, nici acestea nu sunt suficiente”, a transmis canalul de Telegram Baza, care a menţionat 22 de răniţi.

Explozia a avut drept cauză factorul uman

Canalul de televiziune al armatei ruse „Zvezda” a fost informat de Ministerul pentru Situații de Urgență că explozia s-a produs în interiorul unui hangar metalic care măsura 40 pe 40 de metri și că nu erau flăcări vizibile din exterior.

Este posibil ca clădirea să fi fost lovită de o dronă, potrivit unui canal rusesc Telegram 112, dar o sursă TASS a infirmat acest lucru, susținând că „factorul uman” a fost de fapt cel care a provocat explozia.

O a doua sursă ar fi informat RIA Novosti că o „breșă în procesul tehnologic” ar fi fost cauza inițială a incidentului.

Potrivit site-ului web al unității, afacerea creează și produce echipamente optice și optoelectronice pentru întreprinderi, organizații guvernamentale și de aplicare a legii, precum și pentru domeniul medical. În special, aceasta creează echipamente pentru uz militar, cum ar fi vizoarele cu infraroșu pentru tancuri.