Scăderea evidentă a dobânzilor arată că nu este departe momentul când băncile vor începe să-şi întoarcă faţa (şi banii) către companiile care-şi refac viaţa după infarctul de anul trecut.

În urmă cu mai bine de două luni, scriam un text intitulat „De ce nu va slăbi leul?“. În plină criză politică şi când mai toate prognozele erau apocaliptice, era riscant să afirmi că leul românesc nu se va prăvăli în abis. Reacţiile au venit imediat: e propagandă, vrei să îmbunătăţeşti imaginea Guvernului, nu ai habar, nu înţelegi nimic. Ba, chiar, bancheri străluciţi mi-au atras atenţia că leului nu poate să-i fie decât mai rău, pentru că sentimentul în piaţă era profund negativ, şi acesta e mai important decât orice reducere a deficitului de cont curent. Când scriu aceste rânduri, cursul leu-euro se apropie de 4,1, şi tendinţa pare să fie favorabilă leului. Erau mulţi şi cei care plângeau de grija Băncii Naţionale, cum vinde ea, sărăcuţa, la 4,3 lei, euroii primiţi de la FMI. Dacă BNR a vândut atunci, se dovedeşte acum că a făcut o afacere bună, îi poate cumpăra înapoi la un curs mult mai bun şi, să vezi minune, banii împrumutaţi de la FMI ar putea chiar să aducă profit băncii centrale, chiar dacă, evident, nu acesta este scopul ei.

Bugetul a fost aprobat, banii de la FMI vor veni luna următoare, economia dă semne de întremare. Un astfel de semn este exportul: în luna noiembrie, România a exportat de peste 2,7 miliarde euro, adică mai mult decât în noiembrie 2008, când economia românească încă înregistra creştere. Pentru a înţelege ce înseamnă aceste 2,7 miliarde euro, trebuie să le comparăm cu visul neatins înainte de 1989, acela de a exporta de zece miliarde de dolari într-un an. Nu s-a atins acest prag atunci, când exportul se făcea cu miliţia la poarta întreprinderii. Deci, orice comparaţie a puterii economiei româneşti de acum cu a celei din vremea lui Ceauşescu este total fantezistă. În plus, politicile promovate de Guvern sunt corecte. Acest lucru e demonstrat şi de evoluţia leului, dar şi de intenţia anunţată de agenţiile de rating de a îmbunătăţi perspectiva economiei româneşti. Aceleaşi agenţii care au procedat la scăderea ratingului în 2008 (deşi economia creştea spectaculos), sancţionând politica fiscal-bugetară total nepotrivită, dar care nu au scăzut deloc nota la purtare în 2009, deşi economia a fost în picaj. De fapt, guvernul Boc este atacat doar în presa românească; nicio instituţie financiară internaţională, nicio bancă, niciun ziar prestigios, nicio agenţie de rating nu a adus critici de fond politicilor economice promovate de Emil Boc. Toţi aceştia văd lucrurile exact invers decât comentatorii din ţară.

Iar faptul că guvernele conduse de Boc nu au făcut greşeli majore se va vedea chiar în acest an, când economia românească va reintra pe creştere. Scăderea evidentă a dobânzilor arată că nu este departe momentul când băncile vor începe să-şi întoarcă faţa (şi banii) către companiile care-şi refac viaţa după infarctul de anul trecut. Se schimbă sentimentul.