Cum a luat naștere Revolta de la Uzina – Steagul Roșu din Brașov?

În cadrul podcastului „Istoria Secretă”, publicat miercuri, 14 iunie 2023, pe canalul de Youtube „HAI România!”, Florin Postolachi și Ionuș Postolachi au povestit detalii neștiute despre Revolta de la Uzina – Steagul Roșu din Brașov din noiembrie 1987, precizând, de altfel, cum arată Brașovul în acel an.

„În 1987, când am fost arestat, au ieșit ungurii la Budapesta și au cerut ca să nu fim împușcați că asta era vorba, era un afront adus lui Ceaușescu mai ales că noi eram clasa pe care el se baza”, a declarat, miercuri, Florin Postolachi.

„Fusese industrializat (Brașovul). Au fost aduși oameni din Moldova, era un mix între populația autohtonă și cea din Moldova. Era greu, nu era mancare, apă caldă sau medicamente. (…) Noi cunoșteam un singur regim, nu avem cu ce compara pentru că eram spălați pe creier. (…) Nici chiloți sau hârtie igienică nu se găsea. De nes sau cafea nici nu mai vorbesc.

Atmosfera generală era foarte apăsătoare. (…) Mirarea tuturor a fost ce anume ne-a împins la Revoltă. Se lucra pe 14 noiembrie 1987 erau alegerile, câștigate înainte de a începe, ne-am dus la muncă la secția Roman. Muncitorii erau în grevă, cei de la 440 pentru că primiseră fluturașele cu salarii care erau tăiate în timp ce șefii lor au primit mai mulți bani.

Atunci n-au mai lucrat, o secție întreagă, erau 2500 de muncitori într-o singură secție. Au venit și ne-au povestit, conducătorii au fost aroganți, nu i-au luat în seamă, dar au ales să-i lase în pace, am venit și noi și i-am sprijinit, ne-am alăturat lor.

Fiecare secție avea salopete diferite noi aveam vișinii, am început să strângem oamenii nemulțumiți, șefii au fost bătuți, erau considerați din aparatul de conducere. La un moment dat Securitatea îl căuta pe cel cu cască albă, dar de fapt ală îl bătuse pe un inginer și i-a luat casca. I-am atenționat pe toți muncitorii, vorba circulaseră deja. (…)

Abia a doua zi am realizat ce am făcut, noi nu știam nici care sunt colaboratorii Securității. Din uzină n-au ieșit decât vreo 250-300 de persoane care au plecat în marș spre centru. Mulți s-au dus să se schimbe, mulți au aruncat salopetele, mulți s-au temut doar 250-300 au rămas”, a povestit el.

Oamenii au spus împreună Tatăl Nostru, apoi au dat foc tabloului lui Nicolae Ceaușescu

„Pe parcurs, am văzut că s-a spus că s-a alăturat și uzina Tractorul dar n-a fost așa, cel care conducea uzina a sudat porțile și n-au mai putut să iasă. S-au alăturat oamenii de pe stradă oamenii simpli. La început erau scandări sociale „n-avem mâncare”, „medicamente” și deodată cineva a dat tonul actualului imn național ”Deșteaptă-te române”, dar nu vrea să recunoască, noi știm cine, știm și cine a dat jos tabloul lui Ceaușescu, dar nu spunem.

Toți păstrăm legătura, eu îi știu pe toți. 15 ani. Aveam steaguri, le-am decupat secera și ciocanul de la uzina Roman. Am mers vreo 30 de minute pe calea București, ieșea lumea la balcon dar nu realizau ce s-a întâmplat, credeau că suntem din galerie. Am ajuns la troiță, unde avem troiță acum care s-a ridicat în memoria noastră. Și acolo s-a întâmplat un lucru am început să strigăm că vrem medicamente pentru bolnavi, au ieșit la geam bolnavii și ne-au aplaudat. acolo s-a întâmplat ceva fabulos toți, ne-am așezat în genunchi și am spus Tatăl Nostru, o masă de oameni, a fost ceva senzațional.

La un moment dat cineva a dat tonul la ”Deșteaptă-te române”. S-a auzit un vuiet. N-aveai cum să te sperii, eram mulți, era momentul nostru. Am ajuns în fața Județenei, veniseră presa locală, m-am întâlnit cu pastor, care ne-a spus că Stasi ( poliția politică din RDG) a avut oameni înaintea Securității române. (…) Am ajuns în fața Județenei, Calancea, care era un membru marcant al PCR-ului local a ieșit în față să sfideze mulțimea, a luat o mare bătaie.

Bodyguardul a încercat să intervină, i-au rupt falca. Ne-au bătut o noapte întreagă să spunem cine l-a bătut pe ală. Am spart ușile, am intrat în interior, unde ce crezi, festin! Ananas, nu știam ce este ăla. Furia era atât de mare, începuseră să sară sticle de vodcă, cascaval și lumea le călca în picioare în loc să le ducă acasă, atat de mare era furia”, a adăugat Ionuș Postolachi.

„Revendicările țineau de micșorarea salariilor, de le-au miscșorat. Dar n-aveai cu cine să vorbești au fugit toți, dar nu pot fi acuzați, eram prea furioși. Securitatea începuse să acționeze, ne-au fotografiat mi le-au arătat la București, noi n-aveam habar.

A început lumea să arunce cu ce le-a picat în mână, au devastat toată clădirea și Primăria a fost făcută praf. (…) I-am dat foc tabloului lui Ceaușescu. Au început (ofițerii Securității) să smulgă femei din mulțime că n-aveau curaj să se bată cu toată lumea”, a completat Florin Postolachi.

Cum s-a încheiat revolta?

„Au arestat o mulțime de oameni, eram înconjurați și ei scoteau câte unul doi și îi aruncau în dube, au dat cu gaze lacrimogene, și am plecat la un moment dat spre uzină. Acolo ni s-a spus că au făcut prezența și-au dat lista autorităților dau au fost și șefi care și-au protejat angajații.

Ne-am întors la uzină dar nu se mai muncea, era liniște, era aproape 2 era uzina goală noi ne-am dus să ne schimbăm. (…) A doua zi a fost problemă, noaptea nu s-a întâmplat nimic, secția era în fierbere, veniseră de la băieții de la București și ne-au luat la ședințe.

Au încercat să ne dea afară din UTC dar în conducere erau prietenii noștrii, n-a votat niciunul, ne-au scos afară să nu influențăm votul, nici atunci n-au votat, atunci au cerut pedeapsă maximă și tot am fost excluși”, a adăugat Florin Postolachi.