EXCLUSIV. Bogdan Comaroni dă cărțile pe față: Nicușor Dan n-a vorbit direct cu Donald Trump
SURSĂ FOTO: Capital.ro
Joi, 25 mai, a avut loc o ediție inedită a podcastului „HAI Live!”, cu Robert Turcescu, Octavian Hoandră și Bogdan Comaroni. De această dată, cei trei jurnaliști au dezbătut mai multe dileme legate de actualitatea politică internă și internațională, punând accent pe tensiunile tot mai vizibile.
Robert Turcescu, Octavian Hoandră și Bogdan Comaroni au analizat tensiunile din coaliția de guvernare, dar și anunțul cu privire la un presupus dialog între Donald Trump și Nicușor Dan, urmat de lipsa totală a unui răspuns din partea liderului de la Casa Albă.
Bogdan Comaroni: „Nicușor nu se adresează și nu-i dă tag direct președintelui Trump”
Pe lângă aceste subiecte importante, cei trei jurnaliști au analizat problemele economice ale țării și anunțurile cu privire la cenzură. O nouă zi de joi, un podcast nou-nouț despre Noua Românie. „HAI Live!”, pe canalul de YouTube „HAI România!” și pe pagina de Facebook EVZ.
Cunoscutul jurnalist Bogdan Comaroni a scos în evidență un aspect inedit. Mai precis, Nicușor Dan nu a menționat contul oficial al președintelui Donald Trump în postarea realizată pe X.
„În primul rând, Nicușor nu se adresează și nu-i dă tag direct președintelui Trump, deloc, cum fac alți președinți, cum face Elon Musk, cum fac Rubio și ceilalți. A dat tag lui POTUS. POTUS este administrația: The president of the United States. E ca și cum ai da (n.red. tag) la Cotroceni, unor băieți care se ocupă de tăguială.
Nu i-a dat tag lui Donald Trump official. (…) Este un cont pe care l-a făcut Casa Albă și care îl reprezintă pe Donald Trump, în relația de la Casa Albă. Deci asta e corect: Nicușor Dan a vorbit în relația cu Casa Albă.
Dar n-a vorbit direct cu Donald Trump. (…) Convorbirea a avut loc. Eu nu neg că a avut loc. Dar nu a avut loc cu Donald Trump. Ea a avut loc cu reprezentatul administrației”, a explicat Bogdan Comaroni.
Noua ediție a podcastului poate fi urmărită AICI.
Mesajul publicat de Nicușor Dan pe X
Amintim că Nicușor Dan a publicat anterior un mesaj important pe rețeaua X, unde a vorbit despre relația dintre România și Statele Unite ale Americii. În cadrul postării, el a reafirmat angajamentul ferm de a aprofunda parteneriatul strategic”cu SUA.
„Sunt onorat să vorbesc cu POTUS și să îi mulțumesc pentru felicitările călduroase și leadership-ul puternic.
SUA este cel mai apropiat aliat și partener strategic vital al României.
Mi-am reafirmat angajamentul ferm pentru aprofundarea Parteneriatului nostru Strategic în toate prioritățile comune.
Aștept cu nerăbdare o cooperare strânsă cu președintele Trump și cu administrația sa.
Dumnezeu să binecuvânteze prietenia durabilă dintre România și SUA!”, este mesajul publicat de Nicușor Dan.
Postarea poate fi vizualizată aici.
Honored to speak with @POTUS and thank him for his warm congratulations and strong leadership.
The U.S. is Romania’s closest ally and vital strategic partner.
I reaffirmed my steadfast commitment to deepening our Strategic Partnership across all shared priorities.
I look forward…— Nicușor Dan (@NicusorDanRO) May 28, 2025
Am finalizat Facultatea de Litere și Limbi Străine în cadrul Universității Hyperion din București, iar ulterior am absolvit masterul la Facultatea de Jurnalism, specializarea Comunicare Mediatică și Publicitate, în cadrul aceleiași universități. Colaborarea cu Capital.ro a început în anul 2019.
Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.





