Mama jurnalistei Cristina Țopescu a ajuns în România în urmă cu doar câteva zile pentru a-și conduce fiica pe ultimul drum. Rodica Țopescu, prima soție a regretatului comentator sportiv Cristian Țopescu trăiește de ani buni în Germania și a trecut prin momente extrem de dificile de când a aflat de decesul fiicei sale.

Prietena și vecina Crstinei Țopescu a mărturisit că mama Cristinei Țopescu nu a fost anunțată de moartea fiicei sale, iar modul în care aceasta a aflat este unul extrem de dezamăgitor.

Se pare că Rodica Țopescu a aflat că și-a pierdut unica fiică de la televizor pentru că nimeni nu s-a gândit să o anunțe.

„Mama Cristinei a aflat de moartea ei de la televizor. S-a aflat de la 112, pentru că noi nu am anunțat pe nimeni. Este inuman să afle așa”,a declarat prietena Cristinei Țopescu, Diana Maria, relatează a1.ro.

Mama fostei prezentatoare TV a ajuns în țară imediat cum a aflat vestea tristă și a mers direct la Capela cimitirului Bellu din Capitală, acolo unde a fost depus sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei sale. Rodica Țopescu s-a rugat pentru fiica sa, a aprins o lumânare și a stat de vorbă cu prietenii jurnalistei.

 

Mesaj dur după moartea jurnalistei

Vecina și prietena jurnalistei, Diana Maria a transmis un mesaj dur înainte de funerariile Cristinei Țopescu.

Pe pagina publică de Facebook a fostei jurnaliste reiese că Diana Maria ar fi tot jurnalistă, și prin mesajul dat, s-a adresat „colegilor de breaslă”, cărora le cere să aibă răbdare și „decența de a fi jurnaliști adevărați, nu hiene”.

 

„Numele meu este Diana Maria. Administrez pagina creată de mine pentru Cristina Topescu, in urma cu câțiva ani. Cristina care imi este prietena și vecină. Eu am sunat la 112. Dragi colegi de breaslă, vă rog să aveți decența de a avea răbdare și de a fi jurnaliști adevărați, nu hiene! În cursul zilei de astăzi, 13 ianuarie, vă voi da informațiile reale despre ultimii 4 ani din viata Cristinei și despre cum am ajuns să sun la numărul de urgență. Nu vă așteptați la picanterii și mizerii! Vă mulțumesc anticipat”, a scris Diana Maria pe pagina de facebook.

 

 


Te-ar putea interesa și: