Elena Merișoreanu, operată de urgență. Ce a pățit îndrăgita interpretă

Elena Merișoreanu, operată de urgență. Ce a pățit îndrăgita interpretă
Publicat de Valentina Drăgoi la 20 mai 2021, 22:50

Elena Merișoreanu are probleme mari. Îndrăgita interpretă urmează să fie operată de urgență în cursul săptămânii viitoare. Se pare că după un set amănunțit de analize, aceasta a descoperit o serie de nereguli care pot fi rezolvate doar de un chirurg.

Elena Merișoreanu a descoperit în urma unui set de analize că are pietre la fiere, așa că va trebui să fie operată. Se pare că această problemă a luat-o prin surprindere pe interpretă, în contextul în care singurul simptom pe care l-a avut a fost balonarea ocazională. Din fericire, aceasta i-a spus medicului ce stări are, iar specialistul i-a făcut un ecograf care a arătat cauza.

Odată descoperită cauza, artista urmează să fie operată pentru ca problema să fie remediată.

„Lună după lună nu te duci să-ți faci toate analizele și m-am dus ieri și le-am făcut cam pe toate. Îi povesteam domnului profesor că la anumite mâncăruri mă balonez și nu știu ce am. Am făcut ecograful și am aflat că am pietre la fiere. Am fost azi dimineață la chirurg, am vorbit cu dânsul și mă operează săptămâna viitoare”, a declarat Elena Merișoreanu la Antena Stars.

Operația este una destul de urgentă, însă cu toate acestea, Elena Merișoreanu susține că este și ușoară și nu se teme pentru ce urmează să se întâmple. Aceasta se așteaptă într-adevăr să fie multe pietre adunate, însă se consideră o persoană puternică.

Ea a vorbit și despre simptomele pe care le-a avut și care i-au trezit semne de împăcare.

„Dacă a zis că e cam urgent, înseamnă că sunt multe pietre. (…) Operația nu e grea, e foarte ușoară. Eu sunt o persoană puternică. Nu mi-e frică de seringi, de operație. (…)Mă balonam, mai ales de la fructe. Dar nu am avut probleme să-mi fie rău, să stau în casă (…) Astea sunt lucruri care la vârsta mea, după atâția ani de muncă, probabil că așa ar trebui să fie”, a mai spus interpreta.

Elena Merișoreanu și Saveta Bogdan s-au împăcat

De menționat este faptul că, Elena Merișoreanu a reapărut în atenția publicului după scandalul cu Saveta Bogdan. Deși au generat un haos, cele două au anunțat în final că s-au împăcat.

Artista a declarat că Maria Dragomiroiu ar fi fost vinovată pentru neînțelegerea iscată între ele. Mai exact, Saveta Bogdan susținea că Maria Dragomiroiu i-ar fi spus că Elena este divorțată, apoi nu ar mai fi recunoscut.

În acest context, ea a venit și și-a cerut scuze imediat de la Elena Merișoreanu artista iertând-o.

„Am picat la mijloc că proasta! Maria Dragomiroiu m-a pus să spun că Elena e divorțată de soțul ei! Ea m-a trimis să spun în emisiune și după aceea nu a mai recunoscut. Am căzut ca proasta în plasa Mariei. Mama mi-a venit în vis și mi-a zis să nu mă cert, să plec capul. De-aia am venit acum să-mi cer scuze de la Elena”, a declarat Saveta Bogdan în cadrul unei emisiuni TV.

Informații articol
Despre autor
Valentina Drăgoi

Totul a început la 17 ani când am început facultatea de Psihosociologie. Mi-am dorit întotdeauna să le ofer celor din jur o claritate mai mare a lucrurilor care îi înconjoară, însă odată cu finalizarea studiilor mi-am dat seama că nu mă pot adresa unui număr atât de mare de persoane. Tocmai din acest motiv, am început programul de masterat din cadrul Facultății de Jurnalism, specializarea Managementul Instituțiilor Mass-media, loc unde am învățat cum să mă adresez unui număr mai mare de persoane și totodată cum să mă fac și auzită. Primul meu job a fost în cadrul publicației România Liberă, unde am lucrat în perioada programului de master timp de doi ani de zile. Aici m-am putut dezvolta, am putut scrie articole psihologice și nu numai. A fost ce mi-am dorit până la un momendat. A urmat apoi agenția de presă PS NEWS, iar în final am ajuns la Capital, un loc unde, spre deosebire de celelalte publicații pot fi abordate mai multe subiecte, de la mondene, lifestyle, până la politică și economică, lucru care mi-a lărgit orizonturile. Mă consider o persoană activă și dornică de noutate. Una dintre cele mai mari pasiuni ale mele este Kiteboarding-ul, un sport care antrenează atât psihicul cât și fizicul, un sport care mă ajută să creez să mă inspir și de asemenea, îmi dă vibrația pozitivă de care am nevoie. Pe lângă sporturile acvatice, am o pasiune și pentru domeniul auto, motiv pentru care, cele mai multe vacanțe din copilărie le-am petrecut în atelierul tatălui meu, învățând și ajutându-l cu tot ce avea nevoie. Viața însă, mi-a pregătit alte surprize plăcute.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.