Potrivit cifrelor revizuite, PIB-ul SUA a înregistrat în perioada ianuarie-martie 2013 o creştere anuală de 1,8%, faţă de o creştere de 2,4% cât s-a prognozat iniţial. Aceasta este cea de a treia, şi ultima estimare, privind avansul economiei americane în primul trimestru. Economiştii se aşteptau ca cifrele privind evoluţia PIB-ului în primul trimestru să fie lăsate nemodificate la 2,4%.

În pofida revizuirii, noile cifre confirmă accelerarea ritmului de creştere a economiei americane comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, când economia americană, prima economie din lume, a înregistrat o creştere anuală de doar 0,4%.

Potrivit Departamentului Comerţului revizuirea se explică în principal prin faptul că cheltuielile de consum au fost mai mici decât se estima iniţial. Cheltuielile de consum, responsabile pentru aproximativ 70 la sută din economia americană, au crescut cu 2,6% (în loc de 3,2% cât se estima anterior) în primul trimestru, după o creştere de 1,8% în ultimele trei luni ale anului trecut. De asemenea, exporturile SUA s-au contractat cu 1,1% în primul trimestru, faţă de o creştere de 0,8% conform precedentei estimări.

Economiştii sunt de părere că aceste date ar putea fi luate în considerare de Rezerva Federală atunci când va analiza dacă economia americană este suficient de puternică pentru ca Fed să poată începe să-şi reducă stimulentele monetare. ‘Aceste date dau speranţe pieţelor că Fed nu va aborda o atitudine agresivă atunci când îşi va reduce stimulentele’, a declarat Craig Dismuke, analist la Vining Sparks.

Săptămâna trecută preşedintele Rezervei Federale, Ben Bernanke, a declarat că banca centrală a SUA ar putea să-şi încetinească ritmul achiziţiilor de obligaţiuni la finele acestui an şi să oprească complet acest program la mijlocul anului următor. În prezent, Fed cumpără lunar obligaţiuni în valoare de 85 de miliarde de dolari în încercarea de a menţine dobânzile la un nivel scăzut şi a reduce rata şomajului. AGERPRES