Dragnea lovește din pușcărie. Trage încă sforile la Senat. Legea care îi protejează interesele

Dragnea lovește din pușcărie. Trage încă sforile la Senat. Legea care îi protejează interesele
Publicat de Alecsandru Ion la 3 decembrie 2019, 00:00

Senatul a adoptat luni, în plen, una din propunerile legislative pentru care fostul șef al PSD, Liviu Dragnea, s-a luptat foarte mult, înainte să intre în închisoare. Inițiativa legislativă îi aparține social-democratului Șerban Nicolae, unul din apropiații fostului președinte al PSD.

Senatul a adoptat luni, în plen, propunerea legislativă privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu, iniţiată de social-democratul Şerban Nicolae, conform căreia se pot reduce cu 50% impozitele locale calculate pentru construcţiile ridicate pe grinduri şi unele activităţi economice desfăşurate pe aceste terenuri.

Trebuie menționat că, atunci când a fost înaintat pentru prima dată acest proiect legislativ, o parte a presei a acuzat faptul că principalul beneficiar ar fi fost Liviu Dragnea, prin intermediul afacerilor pe care le administrează prin interpuși în Insula Belina de pe Dunăre, în județul Teleorman.

Noi locuri de muncă

Potrivit raportului comun de admitere întocmit de comisiile de buget şi economică ale Senatului, actul normativ prevede instituirea regimului fiscal derogatoriu pentru terenurile sub forma insulelor, grindurilor şi altor suprafeţe de uscat, pentru construcţiile edificate pe acestea şi pentru anumite activităţi economice autorizate cu scopul de a crea locuri de muncă şi de a creşte veniturile bugetare.

Propunerea legislativă stipulează că terenurile şi construcţiile respective intră în domeniul public al statului şi în administraţia unităţilor administrativ-teritoriale, iar activităţile economice ce se pot desfăşura sunt cele de producţie de energie regenerabilă, turism, agrement, alimentaţie publică, comerţ cu amănuntul, jocuri de noroc, precum şi cele de servicii conexe, informează Agerpres.

Excepțiile prevăzute în lege

Prevederile propunerii legislative nu se aplică terenurilor prevăzute de Legea 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi terenurilor care au regim de arie naturală protejată, se menţionează în raportul comun al comisiilor de specialitate.

Actul normativ a fost reluat de Şerban Nicolae prin modificarea primei variante a acestui proiect pe care CCR l-a declarat neconstituţional pe 5 iunie.

Propunerea legislativă privind unele măsuri de regim fiscal derogatoriu aplicabil anumitor terenuri, construcţii edificate pe acestea şi anumitor activităţi economice autorizate va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz.

Despre autor
Alecsandru Ion

Lucrez de niște ani buni în presă, zonă în care am intrat de bună-voie și nesilit de nimeni, împins de pasiune, după ce am renunțat la o carieră în mediu financiar-bancar. Nu știu dacă presa a câștigat ceva cu mine activând în rândurile jurnaliștilor, cert e că mediul financiar-bancar nu a pierdut nimic, după plecarea mea. Economist de profesie, reușesc încă să privesc mass media ca pe un hobby, e adevărat, plătit, în ciuda numeroaselor și amplelor schimbări care au avut loc în ultimii zece ani - cel puțin. Am scris pe mai multe domenii, dar preferatele mele rămân economia și satira, pentru că niciodată nu mi-au plăcut oamenii care se iau prea în serios.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.