Dorel Vișan, noul invitat al lui Denise Rifai! Ce întrebări i se vor pune marelui actor

Dorel Vișan, unul dintre cei mai iubiți și apreciați actori de teatru și film din România, este invitatul ediției de duminica aceasta, de la ora 22:30, al emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, la Kanal D.

Marele actor Dorel Vișan, cel pe care publicul român îl identifică cu “Senatorul melcilor” (film românesc regizat de Mircea Daneliuc, în 1995 – n.r.), a interpretat peste 40 de roluri memorabile, în cei 35 de ani de activitate la Teatrul Național <Lucian Blaga>, din Cluj. De altfel, marele actor a și condus această instituție de cultură timp de 7 ani.

Dorel Vișan a cucerit cu talentul său și marele ecran, actorul jucând în peste 60 de producții cinematografice, sub bagheta unor regizori consacrați precum Mircea Daneliuc, Geo Saizescu, Stere Gulea, Sergiu Nicolaescu și Nicolae Mărgineanu.

A fost profesor universitar de actorie, este doctor în Arte și membru al Uniunii Scriitorilor din România, autor al mai multor volume de poezie, dintre care cel mai cunoscut este “Psalmi”, lucrare tradusă în mai multe limbi.

Ce întrebări va primi Dorel Vișan

Dorel Vișan are trei fii și mai mulți nepoți. Marele Actor se va dezvălui în fața publicului cu o serie de aspecte ce țin de viața sa din spatele cortinei și al reflectoarelor.

“Cine este cel mai mare: Florin Piersic sau Dorel Vișan?”, “Ați fost vreodată personaj negativ și în viața reală?”, “L-ați iertat pe Ion Caramitru?”, “Sunt cuvintele cea mai puternică armă pe care o aveți?”, “Cât timp ați mers la psiholog ca să scăpați de personajul lui Ion Creangă?”, “De ce nu v-ați mai căsătorit niciodată?”, “Sunteți prea bun pentru telenovele?”, “V-ați îndoit vreodată de vocația dumneavoastră?”, iată doar câteva dintre întrebările interviului, la care marele actor Dorel Vișan este gata să răspundă, în cadrul unei ediții de colecție a emisiunii “40 de întrebări cu Denise Rifai”, duminică, de la ora 22:30, la Kanal D.

Denise Rifai nu-și dezvăluire întrebările

În cadrul unor declarații făcute la Interviurile Spectacola și DC News, Denise Rifai a vorbit despre emisiunea pe care o prezintă, ”40 de întrebări”, de la Kanal D.

Aceasta susține că deși invitații săi încearcă să afle dinainte temele de discuție, dar și întrebările, aceasta nu permite acest lucru. Pe de altă parte, vedeta susține că temele sunt aceleași pentru toți și se referă la viața privată, dar și la declarațiile făcute în acest sens.

”Sunt invitați care încearcă să afle temele de discuție sau întrebările, iar eu le spun tuturor: Eu nu dau întrebări! Dacă aș fi dat măcar o dată întrebările, s-ar fi aflat și nu aș mai fi fost eu.

Nu dau întrebări, iar temele de discuție sunt aceleași pentru toți: viața lor, pentru că viața lor o pun pe masă, așa cum a fost ea scrisă de articolele sau de interviurile care au apărut în presă de-a lungul timpului. Nu am voie să spun ce am auzit, ce știu pe surse. Am voie să folosesc doar informația care a apărut”, a spus aceasta.