Este doliu în Brazilia, dar şi printre fanii sportului cu motor din lumea întreagă!

Tatăl lui Ayrton Senna a murit la vârsta de 94 de ani

Tatăl legendarului pilot de Formula 1 Ayrton Senna a încetat din viaţă, miercuri. Milton Guirado Theodoro da Silva avea 94 de ani.

Bătrânul a murit în locuinta sa din Sao Paulo, din cauze naturale, transmite Mundo Deportivo.

Sursa: Instagram

Tatăl lui Ayrton Senna, cunoscut şi drept “Miltao”, a fost căsătorit cu Neyde Joanna Senna, mama legendarului pilot brazilian. Cei doi au mai avut împreună doi copii, pe Viviane şi Leonardo.

Unul dintre nepoţii lui “Miltao” este Bruno Senna. Băiatul lui Viviane a fost şi el pilot în Formula 1.

Era nedespărţit de fiul său, de la debutul în karting şi până la marile curse din Formula 1

Cariera de pilot a lui Ayrton Senna nu ar fi fost aceeaşi fără tatăl său. Milton Guirado Theodoro da Silva l-a urmat de fiecare dată pe circuite, fie că a fost vorba despre începuturile sale în lumea karturilor şi până la evoluţiile spectaculoase din Formula 1.

Tatăl lui Senna a lucrat în domeniul vânzărilor de automobile şi mai târziu a fondat şi a condus o companie metalurgică. El a investit şi în alte ramuri, precum construcţii şi animale, cumpărând ferme şi animale.

În februarie 2008, Milton Guirado Theodoro da Silva a fost acuzat de sclavie, după un control al inspectorilor de muncă la plantaţia pe care acesta o deţinea în Bahia. Bărbatul a fost condamnat să plătească o amendă de 710.000 de reali (în jur de 110.000 de euro).

Ayrton Senna a murit pe 1 mai 1994, la numai 34 de ani, în timpul cursei desfăşurate pe circuitul de la Imola. În turul cu numărul şapte, pilotul n-a mai putut controla maşina în virajul Tamburello, ieșind în decor şi izbindu-se de zidul de beton la o viteză de 218 km/h. A fost transportat de urgenţă la spitalul din Bologna, însă nu a mai putut fi salvat, din cauza leziunilor grave suferite.