241.576 de societati cu raspundere limitata si pe actiuni (reprezentand 39% din total) nu si-au majorat, pana la 30 aprilie, capitalul social, am aflat de la Oficiul National Registrul Comertului (ONRC). Limita legala este de 2 milioane lei, in cazul SRL, respectiv 25 milioane lei, in cazul SA. Termenul expira la 30 iunie, dar cum prin curtea Registrului Comertului a cam batut vantul in ultima vreme, cel putin 200.000 societati vor fi, dupa aceasta data, in afara legii.

Istoria se repeta,
tot cu multe zerouri
Situatia de anul acesta nu este noua. Initial, termenul maxim pentru majorarea capitalului a fost 28 iulie 1998. Dar cum pana atunci peste 300.000 de firme nu s-au sinchisit de ultimatumul statului, autoritatile au hotarat sa le mai dea timp de gandire. In ciuda ragazului generos, 11 luni, nu foarte multe firme s-au conformat prevederilor legii. Dizolvarea pare iminenta. „Tribunalul, la cererea statului, a Camerei de comert si industrie sau a oricarei alte persoane interesate, va dispune dizolvarea societatii”, se arata in Legea nr. 31/1990, cu modificarile ulterioare.
Desigur, dizolvarea ar putea pleca chiar de la asociati sau actionari. Dar acestia nu isi bat capul cu formalitati. Daca firma nu le-a mai fost utila, au abandanat-o pur si simplu. Radierea i-a interesat pe prea putini. In primul trimestru al acestui an, au fost radiate doar 1.051 de firme in toata tara.
Cine isi va asuma cheltuielile de dizolvare pentru 200.000 firme? Legea indica Ministerul Finantelor sau camerele de comert, dar nu le obliga.

ONRC arata cu degetul spre Finante
Abili, reprezentantii camerelor de comert incearca sa scoata castanele din foc cu mana Finantelor. „Camerelor de comert si industrie le revine obligatia morala de a formula cererile de dizolvare, in timp ce Ministerului Finantelor, aceea de a inainta cererile in instanta” , se arata intr-un comunicat semnat de Cornelia Rotaru, director general al ONRC. Adica, ONRC se ocupa de formularistica, dar Ministerul Finantelor e cu banii (ca initiator al procedurii). Dizolvarea simpla (fara lichidare) costa, in general, doua sau trei milioane lei , tocmai de aceea nu a fost ceruta de multi patroni. Pentru o firma, nu pare mult. Dar pentru doua sute de mii, rezulta nu mai putin de 400 miliarde lei.
Sa luam in calcul doar niste costuri minimale. O data pronuntata, hotararea instantei trebuie autentificata la notariat, inregistrata la Registrul Comertului si apoi publicata in Monitorul Oficial”. Aceasta inseamna cel putin 250.000 lei pentru autentificare si 230.000 lei o pagina in Monitorul Oficial. (Am presupus ca ONRC nu va cere Finantelor taxe pentru radiere, dar e posibil!)
Pentru cele 200.000 de firme, rezulta 96 miliarde lei. Dar cu exceptia SRL cu asociat unic, dizolvarea impune lichidare. Iar onorariul lichidatorului sare de un milion, chiar in cazurile cele mai simple. Este evident, cifrele vor avea pana la urma multe zerouri in coada. Teoretic, statul ar putea sa isi recupereze macar o parte din acesti bani, executand patrimoniul societatilor. Practic, e greu de crezut ca se va alege cu ceva, cel mult, cu unele active invechite, imposibil de valorificat.
Oricat ai intoarce lucrurile pe toate fetele, o solutie pentru evitarea acestei situatii nu exista, in conditiile legislatiei actuale. Anul trecut, singura rezolvare gasita de Executiv a fost amanarea. Anul acesta, Guvernul nu da semne ca s-a gandit la ceva. Ba chiar, recent, o serie de reprezentanti ai unor institutii importante – camerele de comert si industrie, Ministerul Finantelor, Ministerul Muncii si Protectiei Sociale, Monitorul Oficial, Ministerul Justitiei, Serviciul Roman de Informatii – s-au intalnit la un forum si au discutat, ceasuri intregi, despre cum sa iasa din impas.
Solutia gasita am prezentat-o deja: camerele de comert si industrie se ocupa de formularistica, Finantele platesc. Aceasta in ciuda faptului ca tocmai camerele de comert ar trebui sa initieze procedura, ca sa isi faca ordine in registre.
Oricum, termenul nu a expirat inca. In cele doua saptamani ramase, firmele mai pot inca sa isi completeze capitalul. De urgenta, va trebui intrunita adunarea generala a asociatilor/actionarilor si decisa majorarea capitalului. Ulterior, toti asociatii trebuie sa se prezinte la notar, pentru a intocmi actul aditional de majorare. De la notar, urmatorul drum duce direct la banca, unde trebuie depusa suma cu care se majoreaza capitalul. Dosarul va trebui definitivat la Registrul Comertului, dar nu fara niste drumuri suplimentare la CEC, pentru plata actelor. In sfarsit, se ajunge la Directia Generala a Finantelor, unde se depune un dosar similar.
Cam acesta ar fi, foarte pe scurt, traseul ce ar mai putea salva cateva firme de la dizolvare. Cat despre bugetul statului, inca nu se stie cum va fi salvat, caci un act normativ care sa radieze din oficiu societatile nu se sustine legal, violand dreptul creditorilor de a isi recupera creantele. Cat priveste o noua amanare, cabinetul Vasile ar trebui sa se gandeasca de doua ori, caci s-a mai fript o data.    

Etapele pentru majorarea capitalului social
1. Intrunirea Adunarii Generale a Asociatilor (AGA). Hotararea de majorare a capitalului va fi semnata de toti asociatii/actionarii.
2. Intocmirea la notar a actului aditional de majorare (sunt necesare hotararea AGA si copii de pe actele firmei).
3. Depunerea in contul bancar a sumei de majorare a capitalului.
4. Definitivarea dosarului la Registrul Comertului (se achita publicarea mentiunii in Monitorul Oficial, taxa de mentiune la Registrul Comertului si taxa de judecator).
5. Inregistrarea majorarii de capital la Directia Finantelor Publice.