Studiul EY CEO Imperative România: Directorii generali locali anticipează cheltuieli mai mari cu transformarea în următorii trei ani

Conform studiului EY CEO Imperative România, din punctul de vedere al inițiativelor de transformare, majoritatea directorilor generali din România (88%) intenționează să inițieze o transformare nouă și cuprinzătoare într-un orizont de timp de 12 luni, iar cele mai semnificative investiții vor fi direcționate către date și tehnologie. Toți liderii de companii din România (100%) consideră că în următorii trei ani companiile vor cheltui mai mult cu transformarea decât în ultimii trei ani, față de 65% dintre directorii generali de la nivel global.

Principalele trei tendințe care vor genera schimbarea în cadrul companiilor din România sunt considerate inovația tehnologică și digitală, modificarea experiențelor și așteptărilor clienților și geopolitica. Și executivii de la nivel global se așteaptă ca riscurile politice să se mențină la un nivel ridicat în anul care urmează, conform analizelor EY, riscurile geopolitice fiind menționate drept cea mai mare preocupare a acestora, oglindind astfel și opiniile liderilor de companii din România, cuprinse în studiul local CEO Imperative.

Inițiativele de transformare ocupă primul loc în planurile directorilor generali (CEO) din România

„Indiferent dacă prioritatea sa este reprezentată de informații, durabilitate sau inovație, compania viitorului va avea nevoie să deruleze multiple transformări continue în cadrul organizației, bazate pe trei vectori de valoare interconectați: orientarea spre oameni, adoptarea rapidă a tehnologiilor și inovație la nivelul adecvat. Integrarea acestor trei vectori de valoare în fiecare aspect al transformării transfuncționale continue va permite directorilor generali să valorifice la maximum creșterea companiei lor și, în ultimă instanță, să susțină crearea de valoare pe termen lung pentru toți actorii interesați”, a declarat Bogdan Ion, Country Managing Partner EY România & Moldova și Chief Operating Officer al EY în regiunea Europei Centrale și de Sud-est și Asiei Centrale (CESA).

Revenind la inovație și analizând datele, studiul derulat în România relevă că, pentru liderii locali, principalele priorități în domeniul transformării sunt inovația (72%), cultura și misiunea (66%) și resursele umane și abilitățile (56%).

Leadership pentru viitor

În privința rolului conducătorilor în viitor, toți directorii generali din România au fost de acord că liderii trebuie să gestioneze transformări multiple și continue în organizație și 89% dintre respondenți consideră că directorul general trebuie să fie liderul proceselor de inovație transformatoare și de redefinire a activității. În plus, 91% cred că dobândirea încrederii din partea actorilor interesați va deveni o parte tot mai importantă a activității directorului general.

În ceea ce privește caracteristicile conducătorului eficient în următorii cinci ani și ulterior, liderii au subliniat mentalitatea orientată spre transformare, inovația, compasiunea și încrederea.