Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a decis să-şi reinstaureze autoritatea asupra arterelor principale, aflate în jurisdicţia sa, şi să atace în justiţie hotărârile consiliilor de sector prin care au fost înfiinţate firmele care ridică automobilele şoferilor necăjiţi din Bucureşti. Întrebare (tot de şofer necăjit): dar menţinerea ridicărilor abuzive de pe arterelor secundare are, în general, vreun rost?

ZOOM

Cu abuzuri peste evaziune călcând

Răspunzând unei solicitări a agenţiei Mediafax, Comisia Europeană declară că ordonanţa din 30 mai privind noi măsuri de combatere a evaziunii fiscale „ridică o serie de îngrijorări în ceea ce priveşte conformitatea sa cu legislaţia UE“. Subliniind că „a fost consultată foarte târziu de către autorităţile române, oferindu-i-se un termen limită foarte scurt până la care să facă observaţii“, Bruxelles-ul afirmă net că „autorităţile române nu au ţinut cont de observaţiile Comisiei pe această temă“. Potrivit reglementării concepute de Executiv, achiziţiile intracomunitare de cereale, legume, fructe, carne, peşte, flori, zahăr şi materiale de construcţii vor avea TVA, iar pentru tranzacţiile în interiorul ţării cu aceleaşi produse, la care se adaugă pâinea, va fi aplicată taxarea inversă, respectiv la beneficiar. Ministerul Finanţelor recunoaşte că atât aplicarea TVA pentru achiziţii intracomunitare, cât şi taxarea inversă privind TVA din anumite tranzacţii în piaţa internă contravin legislaţiei europene şi propune aplicarea limitată a acestor prevederi până la finele anului viitor.

Până atunci, însă, în stilul cu care deja ne-a obişnuit, ministrul Vlădescu raportează succesele cruciadei antievaziune şi anunţă că, doar în ultimele luni, Fiscul a stabilit, în urma controalelor, obligaţii fiscale suplimentare de aproape un miliard de euro, aplicând totodată 69.000 amenzi şi măsuri asiguratorii de 2,7 miliarde de lei. Dacă în raport cu directivele europene este un abuz limpede, ceea ce fac oamenii dlui Vlădescu, în raport cu oamenii simpli, cărora a preferat să le taie pensiile şi salariile, este o demonstraţie de cinism. Fiindcă, întâmplător, tot un miliard de euro este şi suma restanţelor mai vechi de o lună pe care poporul debitor (numărând doar vreo 700.000 de suflete, deocamdată) le are la plata creditelor către bănci.

Ministrul Vlădescu, ca şi colegii săi întru guvernare, a respins categoric că reducerea evaziunii ar putea să reprezinte o sursă de finanţare a deficitului bugetar (ca şi reducerea cheltuielilor bugetare cu iz penal pentru bunuri, servicii şi sinecuri), în locul curbei de sacrificiu. Asta nu-l împiedică să declare mândru, acum, că lupta împotriva evaziunii este „abia la început“. Din păcate, şi drama bugetarilor, pensionarilor, contribuabililor, plătitorilor de rate este tot la început.

MAILBOX

Moartea şi impozitele

Reacţii ale cititorilor la articolul „Fiscul vânează iniţiativa privată“, publicat în Capital nr. 22 din 7 iunie 2010.

• Vreau să muncesc la negru! Când statele sănătoase la cap sprijină şi protejează, încurajează micii investitori şi pe cei care încearcă să câştige venituri suplimentare, Guvernul nostru are numai idei de stârpire a tot ceea ce înseamnă muncă, punând taxe peste taxe şi impozite peste impozite. Eu vreau să muncesc la negru şi să nu mai dau nicun leuţ la stat, pentru că şi aşa Guvernul toacă impozitele şi contribuţiile noastre pe toate prostiile, făcând investiţii păguboase, „cumpărături“/achiziţii nefolositoare şi aberante ş.a.m.d. Aşadar, să muncim toţi la negru! (Trimis de Gabi Lazar)

• Subventionaţi şi cultura, nu doar agricultura. Încetaţi să jupuiţi artiştii de şapte piei: CAS, CASS, şomaj, „cota unică“, TVA şi accize de tot felul, domnilor guvernanţi, ca să-i faceţi „pensionari de România cu stagiu de cotizare integral“, căci în condiţiile de viaţă cumplite de azi nu mai apucă ei pensia! Mai bine subvenţionaţi şi Cultura (prin burse de stat pentru artişti, scutirea de impozite şi taxe pe opere literare, TVA zero pentru edituri etc.), domnilor guvernanţi , nu doar agricultura, chiar dacă românii nu ştiu decât să arunce cu pământ după oi, de 2000 de ani încoace. Acum, că sunteţi cetăţeni europeni, comportati-va ca atare, adică mai rafinaţi-vă un pic. Priviţi marea cultura franceză sau germană şi învăţaţi de acolo, chiar dacă nu pricepeţi mare lucru ! (Trimis de alexandri)

• Privaţii o plătesc. Eu am plătit azi 5% din venit drept „taxă de oraş“, pentru că îmi câştig pâinea ca PFA. Propun ca toti salariaţii de la stat şi din primării să plătească şi ei 5% din venit cu titlu de „taxă de oraş“. (Trimis de TAXA DE ORAS)

• Eu zic că trebuie să dăm. Eu zic că trebuie să dăm, că dacă aşa a ales poporul, să dam, doar poporul nu e prost să zică greşit. Acu,, daţi şi voi, că nu muriţi. (Trimis de eu)

• Serios? Aşa zici tu, că trebuie să dăm? Eu aş fi de acord să dau, dacă mi s-ar considera şi vechime în muncă. Dar aşa, scuză-mă, lu­crez cu carte de muncă şi mi se conside­ră vechimea la ziua de lucru. Pe lângă asta (atenţie, în timpul meu liber) lucrez cu convenţie civilă, ca să scot un ban în plus. Şi, dacă s-ar putea, să tot muncesc aşa, până la 65 de ani, nu?! Ca să explic mai clar: o persoană care mai are o slujbă e mai obosită decât una care lucrează opt ore. Aşa că, dacă tot vrei să-i iei bani pentru sistemul de sănătate ( o aberaţie, că la fel te îmbolnăveşti şi dacă virezi 5%, şi dacă dai 11 %), plus 5 % la pensii, atunci măcar dă-i posibilitatea să iasă mai repede la pensie. Dar aşa e în România: ăia, puţini, care muncesc să muncească până crapă. (Trimis de diana)

OFSAID

SABOTAJ Vor plăti toţi cei responsabili pentru întârzierile în programul de reformă. Acum trebuie să hotărâţi: ori sustineţi Guvernul, ori mergeţi în opoziţie. Aveţi 48 de ore. Miniştrii l-au minţit şi l-au sabotat pe premier. Cine e bărbat să spună : «eu votez moţiunea» şi să plece. Nu vă mai plângeţi pe la diferite porţi, în condiţiile în care vă puteţi deschide singuri uşile. Trebuie să iei, nu să aştepţi să ţi se dea!
Ce le-a zis, pe scurt, preşedintele Băsescu partenerilor de guvernare la întâlnirea secretă de la Snagov, potrivit surselor. Trădare să fie, dar să ştim şi noi!

VIRAJ Dacă măsurile Guvernului nu sunt temporare, vom ieşi din această coaliţie, de la 1 ianuarie, dacă cel puţin în ceea ce priveşte pensiile nu se va reveni la valoarea iniţială.
Marian Sârbu, lider al grupului de independenţi din Parlament, bate în retragere: susţine experimentul anticriză al Guvernului doar pentru şase luni. Să fie miros de trădare?

PICAJ Problemele s-au arătat mult mai dificile decât le închipuiam şi nu vedem motive pentru care peste trei luni contextul macro va arăta mai bine.
Ministrul Vlădescu îi dă dlui Sârbu un răspuns, fie el şi pe jumătate. Iubim trădarea, dar urâm pe trădători!