De remarcat însă că serviciile 5G, spre deosebire de cele 3G sau 4G, sunt disponibile doar ca întreg. Cu alte cuvinte, ești conectat la ultima generație de comunicații mobile, dar, dacă se întâmplă ca rețeaua să cadă sau cineva să fure informații, situația poate deveni critică. Nu te poți replia. Avantaje și dezavantaje, de altfel, ca în cazul oricărei noi oportunități.

Dar să dăm curs și evaluărilor optimiste, la fel de ipotetice ca și cele amintite anterior!

Potrivit estimărilor Autorității Naționale pentru Administrare și Reglementare în Comunicații (ANCOM) implementarea tehnologiei 5G ar urma să aibă un impact colosal asupra dezvoltării economiei României: 4,7 miliarde de euro și 252.000 de locuri de muncă nou create. Cifre impresionante, fără îndoială.

Câștiguri de miliarde

Mai mult, specialiștii ANCOM apreciază că, odată digitalizate, ciurcuitele comerciale ar putea genera câștiguri mult mai consistente decât cele actuale. S-a speculat, de pildă, că cifrele de afaceri ale industriilor inteligente ar crește de la 3,7 miliarde de dolari, în 2020, la 9 miliarde de dolari, în 2026. În plus, industriile ar beneficia de o calitate superioară a informațiilor legate de productivitate, profiluri de piețe, obiceiuri de consum etc.

E limpede, România are nevoie de un upgrade tehnologic. Dar cât de viabilă este această tehnologie din punct de vedere al securității informațiilor? Întrebarea vine în urma acuzațiilor de spionaj formulate, în ultimii patru ani, de oficialii americani la adresa concernului HUAWEI, care, trebuie remarcat, oferă țărilor europene servicii digitale la prețuri mult mai accesibile decât își pot permite firmele de peste Ocean sau cele de pe bătrânul continent.

Un adevărat război economic

Tehnologia 5G va transforma economia noastră și societatea, deschizând oportunități masive pentru cetățeni și companii. Dar nu putem accepta aceste activități fără a avea o securitate totală. Trebuie să luăm în serios aceste riscuri și trebuie să ne grăbim”, puncta Andrus Ansip, vicepreședinte al Comisiei Europene și responsabil de Piața unică digitală.

Raportat la țara noastră, se pare că toată acțiunea se bazează pe zicătoarea „Graba strică treaba”. Potrivit strategiei guvernamentale privind 5G, publicată în decembrie 2019, lansarea noului standard mobil în România ar fi trebuit să înceapă în 2020. Până la această oră însă nu se reușise adoptarea legislației necesare.

Reacții oficiale

Sperăm că în trimestrul 4 al anului în curs vom acorda licenţele pentru spectrul suplimentar 5G. Am considerat că este mai sigur să amânăn pentru finalul acestui an. Ne dorim ca toată documentaţia să fie adoptată până în trimestrul 3 al acestui an”, declara Eduard Lovin, vicepreședintele ANCOM, la finalul lunii mai.

Performanța vine însă la pachet cu o mai mare responsabilitate.

5G înseamnă latenţă scăzută şi viteză mare. Însă odată cu dezvoltarea reţelei creşte şi volumul de date şi numărul de dispozitive interconectate şi se va dezvolta şi aria atacurilor cibernetice, astfel că avem nevoie să securizăm această reţea şi să ne asigurăm încă din stadiul de dezvoltare că produsele sunt securizate”, mai comentat Eduard Lovin.

Importanța securității

Mai mult: „Din informaţiile pe care le colectăm şi analizăm pot spune că în 2019 a crescut semnificativ numărul incidentelor de securitate, cu impact semnificativ, raportate către noi, cu peste 40%, de la 550 la aproape 800. Trecerea către 5G impune o funcţionare optimă a întregii reţele de acces” – a conluzionat oficialul român.

Concluzie firească de altfel, fiind deosebit de important să se stabilească standarde sigure pentru toți furnizorii de echipamente – fără excepție! -, în baza raționamentului potrivit căruia fiecare furnizor participant la rețeaua mobilă 5G are obligația de a fi și calificat în domeniul securității informațiilor tuturor utilizatorilor 5G.