Este un adevărat cutremur în AUR, cel mai nou partid care a intrat în Parlament. Vedeta partidului, Diana Şoşoacă, a primit un avertisment dur chiar din partea liderului formaţiunii. Mai mult surse vorbesc despre scindarea formaţiunii.

Se rupe AUR?

Sunt probleme mari în AUR din cauza diferendelor dintre Diana Şoşoacă şi copreşedintele partidului, George Simion. Totul a devenit vizibil după incendiul de la Spitalul ”Matei Balș”.

Cei doi au ales să apară public separat, atât în intervențiile televizate, cât și în manifestațiile la care participă împotriva actualului guvern. Diana Șoșoacă este probabil cea mai vocală apariție din AUR, partid pe care îl conduce însă George Simion, împreună cu celălalt co-președinte, Claudiu Târziu.

Culmea, Diana Șoșoacă nu se numără printre fondatorii AUR, ci este membră în Partidul Neamul Românesc, fondat de Ninel Peia. Aceasta a intrat în Parlament candidând pe listele AUR în urma unui protocol de colaborare semnat între Partidul Neamul Românesc și Alianța pentru Unirea Românilor (AUR).

În ziua incendiului, Diana Șoșoacă a mers singură la ”Matei Balș”, unde a insistat să intre în spital, invocând statutul de parlamentar. Senatoarea i-a îndepmnat pe oameni să iasă în stradă  şi să vină la ”Matei Balș”, să ceară explicații pentru incendiu.

George Simion a organizat și el un protest sâmbătă, dar în fața Ministerului Sănătății, manifestație la care Diana Șoșoacă nu i s-a alăturat.

Duminică cei doi au ales să protesteze din nou separat. George Simion a fost prezent în fața Ministerului Sănătății, împreună cu alți șapte parlamentari AUR, pentru a cere demisia ministrului Vlad Voiculescu, iar Diana Șoșoacă nu se afla printre ei.

Senatoarea a venit în fața Ministerului Sănătății abia mai târziu, spre seară, împreună cu câțiva zeci de oameni, și a încercat să intre în clădirea ministerului pentru a discuta cu ministrul.

Băsescu vorbeşte despre tensiuni între cei doi

Fostul președinte, Traian Băsescu, a vorbit despre tensiunile dintre cei doi și lupta pentru putere din AUR. Aceste dezvăluiri l-au iritat pe George Simion care a negat că ar exista probleme între el și senatoarea Șoșoacă. Simion a precizat, însă, că ”dacă există trădători”, ar fi de preferat ca ei să se arate acum ”decât atunci când AUR va ajunge la guvernare”.

Cristoiu spune că Şoşoacă va fi dată afară din partid

Şi Ion Cristoiu a vorbit despre disensiunile dintre George Simion şi Şoşoacă. “E limpede că, deși, cel puțin teoretic, George Simion și Diana Șoșoacă au aceeași platformă, în chestiunea formelor de acțiune, ei se deosebesc ca de la cer la pămînt.

Manifestații de stradă a organizat și PSD într-o vreme. Participanții lăsau clar impresia c-au fost aduși cu convocatorul. Protestul trecea în ochii opiniei publice drept o acțiune de partid, dacă nu chiar și de stat. Un protest de treabă. Civilizat, ordonat, cu lozinci bine scrise sau bine desenate, cu slogane distribuite atent participanților.

N-am nici o îndoială că AUR beneficiază de simpatizanți. Prin urmare, protestatarii n-au fost aduși cu convocatorul. Da, dar impresia generală lăsată de aceste manifestații nu diferea prea mult de cea lăsată de manifestațiile PSD. Impresia unor acțiuni de partid.

Acțiunile de protest ale Dianei Șoșoacă au fost net diferite. Scandaloase, violente, chitite pe încălcarea ordinii. Ele au lăsat impresia că exprimă o emoție violentă: Exasperarea față de faptul că după Piatra Neamț, alți români veniți la spital ca să se însănătoșească mureau arși într-un incendiu.

De la intrarea în Parlament, George Simion încearcă să-și facă loc în lumea bună a politicii. Cînd împotriva AUR s-a declanșat, evident, și cu complicitatea PSD, o campanie menită a-l prezenta drept un partid nefrecventabil, George Simion s-a grăbit să demonstreze contrariul.

Acuzațiile și etichetările erau mincinoase, cum sînt de obicei acuzațiile și etichetările presei militarizate din România postdecembristă. George Simion a respins aceste acuzații și etichetări. Și bine a făcut. Numai că el, deși știa că aceste acuzații și etichetări sînt mincinoase, expresia transpunerii în practică a unor înalte indicații și nu a unor convingeri autentice, s-a străduit pe cît a putut de tare să fie politicos.

Diana Șoșoacă a ales o altă formulă de acțiune: Acțiunea violentă, care sfidează ordinea stabilită.

Sunt convins că Diana Șoșoacă va fi dată afară din partid. AUR va vrea să arate astfel că e un partid care poate fi invitat la Guvernare. Da, dar nu-l va invita nimeni. În veci!”, a scris jurnalistul, pe propriul blog.