Radu Mazăre este încarcerat încă din luna mai la Penitenciarul Rahova, unde își ispășește o pedeapsă de nouă ani într-un dosar privind retrocedarea plajelor din Constanța.

Oameni aflați în preajma lui Radu Mazăre susțin că el este mai mereu supărat, nu prea comunică și încearcă să stea cât mai retras, mai ales atunci când se enervează.

”Nu prea îi place să fie laolaltă cu mai multe persoane. Comparativ cu Dragnea, care trece în închisoare drept un bărbat comunicativ, el este introvertit și încearcă să-l evite chiar și pe colegul de celulă. Mai mult, se și supără dacă, în anumite cazuri, i se vorbește cu ironie”, au dezvăluit persoane de la fața locului, informează Antena 3.

Pe de altă parte, recent, Radu Mazăre a șocat la pușcărie prin cumpărăturile pe care le-a făcut.

Astfel, după un târg de carte organizat la Rahova, ex-primarul Constanței a surprins prin numărul mare de volume cumpărate.

”A luat două pungi de cărți și a plătit în jur de cinci milioane de lei vechi, adică 500 de lei. A zis că el vrea să citească”, au mai spus oamenii din preajma lui Mazăre, precizează sursa citată.


Te-ar putea interesa și: