Numărul străinilor care vizitează Bulgaria pentru vacanțe și excursii, în luna iulie a acestui an, este cu 85,6% mai mic comparativ în aceeași lună a anului 2019, potrivit datelor Institutului Național de Statistică de la Sofia. Pentru călătoriile de afaceri, declinul este de aproape 60 la sută.

Conform statisticii, trecerea în tranzit prin țară este în procent de 56,1% (395,6 mii) din numărul total al vizitelor străinilor în țară, dar și acestea au scăzut și cu peste 39%. În general, în iulie, Bulgaria a fost vizitată de 705,6 mii de străini, ori cu 66,1% mai puțin decât în aceeași lună a anului 2019, scrie dnevnik.bg.

Aceasta nu este o surpriză, având în vedere situația epidemică neîntreruptă, introducerea periodică a restricțiilor atât pentru străinii care intră în Bulgaria sau se întorc în țările lor, scăderea numărului de chartere etc.

Călătoriile cetățenilor bulgari în străinătate sunt cu 316,6 mii, sau cu 59,4% mai puține decât cele înregistrate în iulie 2019, potrivit datelor INS. 23,6% dintre cei plecați în străinătate au călătorit pentru vacanțe și excursii.

Scopul trecerii frontierelor a fost unul în interes de serviciu pentru 10,4% din cazuri. Majoritatea călătoriilor în străinătate sunt în alte scopuri – 66 la sută.

Încep să se închidă hotelurile în staţiunea Nisipurile de Aur

Pe de altă parte, anularea zborurilor charter ale touroperatorilor germani cu destinația Varna, din cauza pandemiei de coronavirus, face ca unele hoteluri de pe litoralul bulgăresc să închidă sezonul estival încă din luna august.

La Nisipurile de Aur din Bulgaria au început deja să se închidă hoteluri din cauza absenței turiștilor. Unele vor închide săptămâna aceasta, altele au făcut-o deja la 15 august, a declarat, pentru Travel News, Gheorghi Șerev, președinte al Uniunii Hotelierilor din stațiunea Nisipurile de Aur.

Potrivit acestuia, motivul terminării mai devreme a sezonulului este legat de anularea zborurilor charter ale touroperatorilor germani cu destinația Varna.

Ultimele zboruri charter cu turiști germani ale concernului DER Touristik, de care ține marele touroperator ITS, au fost la data de 18 august, scrie 24CHASA, potrivit Rador.

În prezent, în stațiune sunt în principal bulgari, români, iar de săptămâna aceasta și puțini israelieni. În opinia lui Șerev, foarte puține hoteluri vor fi deschise și în luna septembrie.