Unul dintre cei mai bogați români și-a pierdut astăzi viața într-un mod tragic. Alături de el se aflau și soția dar și fiul. El a murit în urma unui accident aviatic petrecut la Milano. Este vorba de miliardarul Dan Petrescu. Acesta participase la un botez și avea în plan să se deplaseze cu familia, finii săi și bebelușul la o supervilă de vacanță pe care o avea în Italia.

Despre Dan Petrescu nu se știu foarte multe lucruri. Un lucru este însă cert. Acesta era extrem de apropiat de Ion Țiriac. Dan Petrescu era considerat românul mai bogat ca Ion Ţiriac. Supranumit „miliardarul din umbră”, acesta a fost chiar partenerul de afaceri al lui Ţiriac imediat după Revoluţie, iar averea de peste un miliard de euro a făcut-o din afaceri imobiliare.

El a plecat în Germania înainte de 1989. Afaceristul Dan Petrescu s-a întors în România imediat după Revoluţie, iar partener în afaceri i-a fost Ion Ţiriac. Acum, are o avere mai mare chiar şi decât a fostului tenisman. Extrem de discret, Dan Petrescu a câştigat sume uriaşe din imobiliare. Zeci de supermarketuri din ţară sunt construite pe terenurile sale, iar lunar încasa milioane de euro din chirii. Aşa a ajuns la o avere de miliarde de euro, fiind considerat cel mai bogat român.

Ce a discutat Dan Petrescu cu Ion Țiriac

Cu doar puțin timp înainte să moară, Dan Petrescu s-ar fi întâlnit cu Ion Țiriac. Potrivit Fanatik, Dan Petrescu fusese săptămâna trecută la București, unde s-a întâlnit chiar cu fostul mare jucător de tenis. Cei doi ar fi discutat mai multe planuri de afaceri în compania câtorva parteneri comuni de business.

Dan Petrescu – un afacerist citit și educat – se ocupase la un moment dat și de divizia auto condusă de Ion Țiriac, inclusiv de holdingul care deservea numele mari ale industriei, printre care și brandul Mercedes.

Sursă foto: Dreamstime