Agentiile de presa si cotidienele au preluat rapid avertismentul, adaugand si contextul: produsul intern brut al Romaniei ar putea creste cu mai mult de cinci procente in acest an. Adica productia Romaniei creste mai repede decat ne-am fi asteptat. Fara o explicatie adecvata, probabil ca nimeni, nici macar prefectii, cei carora le era adresat mesajul de avertisment al premierului, n-a inteles daca vestea e buna sau este rea, daca este vorba de cele peste 35 grade Celsius de afara sau de un pericol adevarat care bantuie prin economie. Cu atat mai mult cu cat supraincalzirea nu se simte decat in statisticile guvernamentale. Cresterea veniturilor, a productivitatii si a consumului, care ar trebui, in mod normal, sa insoteasca fenomenul, nu exista. Tot ceea ce s-a incins sunt motoarele din industrie, unde productia este mai mare.

Conform datelor din statistica, populatia nu castiga mai bine, dimpotriva. Nu cumpara mai mult, dimpotriva. Asadar, consumul, o componenta importanta a cresterii economice la care se referea premierul, nu poate sustine cresterea productiei. Cu alte cuvinte, productia a crescut, este cert. Mai putin clar este ce s-a intamplat dupa aceea. Aproximativ o treime este exportata. Restul ar trebui sa se regaseasca in cresterea consumului din interior, intr-un fel sau altul, ceea ce nu este cazul.
Aceeasi statistica ofera unele explicatii. Pentru majoritatea produselor, stocurile sunt in crestere. Este ca si cum un agricultor s-ar apuca sa cultive rosii. In ultima vreme, bancile au acordat mai multe credite, asa ca agricultorul profita si cultiva rosiile pe credit. La recolta, se trezeste cu magazia plina de legume, dar fara cumparator. Lumea n-are bani, iar de exportat nu poate exporta decat cateva ladite. Statistic vorbind, productia a crescut. A crescut si volumul creditelor care au intrat in economie, la fel a evoluat si exportul. Teoretic, o parte a economiei s-a incalzit. Dar, daca nu vinde productia de rosii, agricultorul se va gasi, la sfarsitul sezonului, intr-o situatie neplacuta: banii nu i se intorc, datoriile la banca trebuie platite, iar familia lui va trai la fel de prost si de acum incolo. Cam acelasi lucru se intampla si in intreprinderi: daca productia ramane pe stocuri, degeaba s-a incalzit economia.

Adevaratul pericol pentru Romania nu vine din cat se produce, ci din cum si unde se duc respectivele produse. Pericolul inflatiei este si el prezent: daca o parte din productie este transformata in stocuri, apare tentatia de a compensa lipsa de lichiditate prin cresterea preturilor pentru ceea ce se poate vinde. Iar o crestere a inflatiei n-ar fi de dorit, pentru ca ar reduce si mai mult puterea de cumparare a populatiei. Daca populatia nu consuma mai mult, cresterea economica nu va fi altceva decat ceea ce este acum: o falsa supraincalzire a economiei, imposibil se sustinut pe termen lung.
Adrian Nastase a plecat in vacanta, lasand prefectii sa dezlege misterul si sa fie atenti. Greu de spus daca avertismentul dat de premier cam in doi peri reflecta cu adevarat o stare de ingrijorare si daca va fi perceput ca atare.