Culturile de toamnă afectate de secetă, cum ar fi grâu, orz şi rapiţă, reprezintă după cifrele oficialităţilor cca 1,1-1,3 milioane de hectare, dar după opinia mea suprafaţa este mai mare, poate depăsind 1,5-1,6 milioane de hectare calamitate grav sau în totalitate, dintr-un total semănat estimat la aproximativ 2,6 milioane de hectare.

Diferenţa până la 6 milioane o reprezintă culturile de primăvară unde seceta pedologică este instalată în sol, dar culturile încă nu sunt afectate ireversibil, din cauza consumului redus de apă necesar la aceste faze de dezvoltare, dar acest consum de apă va creşte exponenţial în următoarele 2-3 săptămâni, iar atunci vom ştii mai multe.

De ce afirm că suprafaţa afectată de secetă este mai mare în cazul culturilor de toamnă? Din două motive, primul fiind reprezentat de fermierii mici cu suprafeţe de sub 5 hectare şi care în general nu raportează situaţiile de calamitate indiferent de natura lor, dar ei reprezentând în jur de 3,6 milioane hectare, adică peste 35% din suprafaţa arabilă a ţării.

Al doilea motiv este dat de restul fermierilor care au afectată producţia, dar este în procent mai mic de 50%, mai aşteaptă încă să vadă evoluţia culturilor până aproape la finalul ciclului agricol, dar odată cu apropierea recoltatului şi dacă vremea va continua să fie secetoasă, este foarte probabil să asistăm la un nou val de înştiinţări de calamitate. Aici mai trebuie adăugat că seceta a început să se instaleze şi pe zone care până în prezent se prezentau mult mai bine, cum ar fi de exemplu Oltenia, sau nord-vestul ţării.

Nu este lipsit de importanţă şi faptul că deocamdată nu se vorbeşte public prea mult nici din partea fermierilor dar nici a oficialităţilor, de situaţia culturilor de primăvară, în special floarea soarelui şi porumb, dar şi a celorlalte culturi cultivate, pe suprafeţe mai mici cei drept, cum ar fi mazăre, soia, orzoaică, ovăz, plantele furajere şi chiar pajiştile, dar toate acestea din urmă neavând un impact mediatic pe măsură, iar miza în cadrul negocierilor nu este majoră.

Dar din păcate situaţia începe să devină serioasă şi la aceste culturi agricole de primăvară şi îmi permit să avansez opinia că avem deja culturi calamitate de mazăre, lucernă, ovăz, dar anticipez că dacă în 2-3 săptămâni nu va ploua, vor fi declarate calamitate şi primele culturi de floarea soarelui şi porumb, ceea ce va ridica tensiunea la cote foarte înalte.

Spun asta şi pe baza previziunilor meteo care nu sunt încurajatoare pentru următorele 2-3 săptămâni, chiar şi cu ploile anunţate pentru această săptămână care mai întâi să le vedem, dar şi a situaţiei de pe teren, unde deja culturile de floarea soarelui din sud estul ţării au o dezvoltare redusă la momentul în care ne aflăm şi raportat la momentul semănatului, adică începe un ,,proces de îmbătrânire’’, iar în perioada următoare consumul de apă va creşte în mod puternic şi efectele de uscare a plantei vor putea deveni vizibile, asta aşa cum am mai spus, dacă nu vor urma precipitaţii extrem de serioase. Dar să nu ne pierdem speranţa încă, aceasta fiind şi crezul Ministerului Agriculturii că vremea poate detensiona natural situţia, iar costurile despăgubirilor pot fi negociate pe alte baze.

Dar astăzi mi-am propus să discutăm despre posibilele soluţii de despăgubire a fermierilor afectaţi de secetă şi care au fost avansate de catre Minsiterul Agriculturii prin vocea secretarului de stat, domnul George Scarlat într-o emisiune televizată şi unde domnia sa făcea următoarele declaraţii ,,Lansez o provocare către fermieri, chiar o dezbatare, poate până săptămâna viitoare o să discutăm și cu formele asociative, legat de ce e mai avantajos pentru fermieri – să primească o sumă forfetară per hectar, spre exemplu 175 de euro per hectar sau să găsim un mecanism de garantare și finanțare pentru 2 ani de zile, aproximativ 1.400 – 1.500 de euro per hectar calamitat? ‘’ (AGRO TV 14 mai 2020).

Teoretic lucrurile se rezumă doar la două formule, o sumă forfetară sau al doilea caz, garanţii pentru linii de credit cu dobândă subvenţionată, cel puţin asta se afirmă în declaraţia mai sus prezentată.

Din păcate sunt şi aspecte birocratice care vor face de durată aprobarea şi implementarea rapidă a oricăreia din cele două propuneri, pentru simplul motiv că ajutoarele de stat trebuiesc notificate către Comisia Europeană, iar răspunsurile nu vin atât de repede pe cât ne-am dori, chiar şi în această perioadă de criză generală. In plus, nu avem la acest moment informaţii că s-ar fi făcut notificarea, iar această ipoteză s-ar susţine prin simplul motiv că trebuia indicată forma ajutorului, adică ori sumă forfetară, ori garanţii şi subvenţionare de dobânzi la liniile de credit.
Dacă notificarea este făcută, în acest caz provocarea lansată de domnul Scarlat nu îşi mai are rostul, iar noi discutăm doar să ne aflăm în treabă, în condiţiile în care decizia ar fi fost deja luată şi doar ni s-ar da impresia unor discuţii cu factorii implicaţi, adică ar fi un posibil simulacru, dar dacă este aşa vom vedea din derularea evenimentelor viitoare.

Propunerea făcută are şi o latură interesantă, ideologică, adică în cazul în care se va alege formula subveţionării dobânzilor şi garantării liniilor de credit, se va intra în contradicţie cu afirmaţiile făcute anterior de ministrul agriculturii domnul Oros, dar şi de secretarii de stat, domnii Dumitru şi Scarlat, care afirmă peste tot că dânşii doresc să indrepte atenţia ministerului mai ales către fermierii mici şi mijlocii şi mai puţin către ,,latifundiarii’’ care nu mai au nevoie de nimic fiindcă deja au prea mult. O menţiune se impune, anume că nu este foarte clar din mesajul oficialilor ce înţeleg prin fermă mică şi mijlocie.

De ce spun asta ? Foarte simplu, fiindcă fermierii mici şi mulţi dintre cei mijlocii nu vor avea acces la garanţiile de stat, dacă vor fi făcute după modelul IMM INVEST, deoarece nu sunt bancabili, din felurite motive, iar programul în derulare cred că va confirma aceste ipoteze.

Este greu de crezut că fermieri cu 5-50 ha de cultură mare (care cultivă grâu, orz, porumb, soia, etc), că vor avea şanse reale la accesul acestor linii de credit garantate, nefiind atractivi după criteriile multor banci, iar în această grupă vor intra şi mulţi fermieri cu suprafeţe mai mari de acest interval, dar care sunt întreprinderi individuale (ÎI) sau familiale (IF), formule de organizare nu prea agreate după unele metodologii bancare.

Se mai adaugă şi o anumită ,,cultură’’ a unora din fermieri, prin care bunurile care în mod normal ar da o stabilitate şi atractivitate pentru bănci, cum ar fi de exemplu terenurile agricole proprietate, sunt achiziţionate pe persoana fizică a fermierului sau a membrilor săi de familie, asta ca o măsură de siguranţă în cazul unui colaps economic al exploataţiei.

Un alt aspect este legat de anumite situaţii întâlnite frecvent, cum ar fi exemplul terenurilor arendate, adică fermierii cărora le expiră anul acesta contractele de arendă în totalitate sau parţial şi care este greu de crezut că se vor mai califica pentru liniile de credit, dacă ei nu vor primi prelungirea contractelor. Dar dacă nu au acces la credite, nu vor avea de unde plăti arenda, iar în cazul acesta vom intra într-un cerc vicios.

Revenind la prima formulă propusă, cea de garantare a liniilor de credit şi subvenţionarea dobânzilor, la un nivel estimat de către oficialităţi de cca 1400-1500 euro/ha calamitat, va face ca la prima vedere să fie considerate favorite fermele mari, dar care nu ar fi segmentul prioritar de finanţat din punct de vedere ideologic anunţat de minister. Oare s-a schimbat ceva în concepţie ?
Plus că în general valoarea creditului avut în vedere este foarte ridicată, în condiţiile în care într-un an normal, culturi care să aducă un astfel de venit este destul de greu de obţinut ca medie pe o fermă şi pe toate speciile cultivate, iar rezultatele statistice şi realitatea din teren confirmă cele afirmate aici.

În cazul celei de-a doua formule, în care s-ar acorda o formulă forfetară pe hectar, acolo şi micii fermieri ar fi acoperiţi de această protecţie, doar că în cazul fermelor mari pierderile ar fi mai greu de suportat, deoarece acestea în cele mai multe cazuri au o tehnologie şi dotare mai scumpă, iar sprijinul financiar ar fi mai mic pe unitatea de suprafaţă.

Poate ministerul ia în calcul că multe dintre aceste exploataţii mari sunt bancabile, dar fără să se ia in calcul că majoritatea sunt indatoraţi la plafoane maxime, iar garanţiile de tipul utilajelor agricole au o viteză de depreciere foarte mare, ajungând după cca 4 ani să valoreze doar 20% din valoarea de achizitie, la care se mai aplică şi o corecţie negativă la evaluarea bancară.

Cei care lucrează în agricultură trebuie să înţeleagă faptul că băncile nu doresc în primul rând garanţii, nefiind agenţii imobiliare, ci doresc o activitate economică sănătoasă care să le aducă rambursarea banilor şi a dobanzilor care să le facă profitabile.

Implementarea măsurii de acordare a sumei forfetare s-ar face mai rapid, dar şi costurile pentru buget sunt imediate, deoarece banii trebuiesc decontaţi rapid, plus că ei nu există şi trebuiesc împrumutaţi la dobânzi în creştere şi cu impact asupra deficitului bugetar şi aşa greu încercat în acest an.

Comparativ, cealaltă formulă a garanţiilor liniilor de credit, are costuri mai mici si s-ar cuantifica în mare măsură ca impact în bugetul anului viitor, dar când s-ar putea să nu mai existe aceeaşi înţelegere din partea organismelor comunitare.

Personal cred că ministerul a oferit o sumă mare în cazul liniilor de credit garantate pentru a fi mai atractivă ca măsură şi de a calma spiritele cu fermierii mari care sunt mai organizaţi şi mai vocali, iar o acceptabilitate din partea acestora va face şi povara bugetară din acest an mai mică, doar că şifonate vor ieşi toate părţile implicate.

Plus că o astfel de ,,ofertă’’ ar prezenta teoretic şi rezultate de imagine uşor de promovat pentru partidul de guvernământ în prisma viitoarelor alegeri, care nu trebuiesc neglijate ca importanţă în deciziile economice din această perioadă.

Ce nu a luat în calcul conducerea ministerului este în că în realitate multe exploataţii mari şi mijlocii dintre cele cărora vrea să li se adreseze, dacă sunt solvabile pot obţine linii garantate prin IMM INVEST şi nu vor avea nevoie de un nou program fără modificarea condiţiilor de creditare, dar acest lucru trebuie acceptat şi de sistemul bancar. Astfel fără modificarea condiţiilor de creditare, majoritatea exploataţiilor agricole indiferent de mărime vor ieşi afectate, iar în realitate nu le va permis accesul la resursele financiare necesare pentru reluarea procesului de producţie.

La fel de şifonate vor ieşi şi Ministerul Agriculturii şi organizaţiile profesionale care vor aduna doar nemultumire din partea fermierilor, mai ales a celor mici şi mijlocii, care se vor considera abandonaţi, sau poate mai bine zis li se va confirma acest lucru, fermieri care şi aşa acuză o lentoare a deciziilor şi a faptului că nu sunt reprezentaţi în mod transparent, deoarece discuţiile sunt ţinute la ,,secret’’ de toate părţile faţă de membrii de rând sau fermierii neafiliaţi.

Un alt aspect de analizat de Ministerul Agriculturii şi care este posibil să devină o mică problemă, este propagarea pe lanţul de aprovizionare a lipsei de resurse financiare a exploataţiilor agricole, care în parte nu a fost anticipată iniţial, dar nici nu au fost luate în calcul atenţionările.

Activarea legislaţiei privitoare la gestiunea situaţiilor de calamitate, prin aprobarea ordinului care aprobă regulamentul de funcţionare a comisiilor de constatare a calamităţilor gen secetă pedologică, au deblocat un mecanism de emitere a unor procese verbale care pot sta la baza obţinerii certificatelor de forţă majoră emise de Camerele Comerţ şi Industrie şi teoretic furnizează o protecţie în cazul contractelor comerciale, mai ales a celor de achiziţie de inputuri.

Piaţa furnizorilor de inputuri în mare măsură este controlată de firme străine care de care mai mari şi toate aparţinând unor ţări care ştiu să-şi protejeze interesele în străinătate, deci este posibil ca aceste firme să-şi informeze ambasadele despre problemele economice din piaţa românescă date de un blocaj al recuperării banilor, cu care tradiţional finanţează agricultura românescă şi atunci să vezi ce de vizite vor fi la Ministerul Agriculturii din partea corpului diplomatic. Dar prin menţionarea în declaraţie a necesităţii ,,achiziţiei de inputuri cu banul jos’’ se poate înţelege şi că fermierii pot face economii la preţul de achiziţie, dar şi că se vor evita incidentele ,,diplomatice ‘’ ulterioare. Nu este clar dacă oficialii au avut în vedere toate aspectele, dar este posibil.

Astfel dacă concluzionăm un pic, avem situaţia în care formula cu linii de credit garantate de stat prin lansarea unui nou IMM INVEST pentru agricultură şi care ar fi benefică la acest moment doar pentru o parte dintre exploataţiile agricole, cele care au un grad de indatorare mic şi o solvabilitate mare, lucru cam greu de găsit la acest moment.

De aici ar rezulta că oficialii vor trebui să ţină cont de gradul de risc pe care îl acceptă în acest program de garantare, aici având în vedere că regulile de finanţare şi de evaluare ar trebui relaxate pentru a permite şi celor mai puţin solvabili să intre în acest program, ceea ce nu ar fi pe placul băncilor dar nici al oficialilor care pot fi criticaţi ulterior dacă gradul de recuperare al banilor ar fi scăzut după aplicarea unei astfel de măsuri.

Dacă se va acorda o sumă forfetară, trebuie văzut cum se va acorda şi pe ce criterii, dar una peste alta va permite oarecum evitarea unor discuţii ulterioare, iar ajutorul ar merge direct la cei afectaţi. Trebuie să recunoaştem că la nivelul financiar avansat de către Ministerul Agriculturii, gradul de acoperire al pierderilor reprezentate doar de cheltuielile directe, pana la momentul calamitatii, ar fi de sub 50%, ceea ce ar lăsa o povară importantă pe umerii fermierilor şi unii dintre ei nu sunt pregătiţi să o ducă, plus că nemultumirile vor afecta rezultatele de imagine pentru alegerile care vor veni, lucru greu de acceptat.

Presiunile sunt mari şi din toate părţile, iar agricultura s-ar putea să devină aşa cum am mai spus, un capitol greu de gestionat în perioada următoare, iar ministerul trebuie să-şi găsească rapid o coerenţă de măsuri dar şi noi vectori de imagine pentru adresabilitate către fermieri.

Personal am susţinut şi susţin o formulă mixtă, care ar reuşi să acopere tot spectrul fermelor, sub forma unui mix între cele două măsuri, cu o sumă forfetară de circa 200 euro/ha calamitat pentru toti cei afectaţi, dublate de linii de credit garantate de stat până la nivelul a cca 500-600 euro/ha, dar cu subvenţionarea parţială a dobânzilor în primul an din cei 3 de garantare a liniilor şi cu flexibilizarea criteriilor bancare pentru o aplicabilitate mai largă, inclusiv la cei mai puţin solvabili (sau măcar o parte).

În alta ordine de idei, prin acordarea de sume fixe pe hectar, imaginea arătată opiniei publice ar fi corectă, în sensul că există o solidaritate comună a societăţii în faţa calamităţilor şi pentru asta se acordă suma forfetară, dar pe de altă parte şi exploataţiile agricole mari şi mici trebuie să aibe grijă mereu de ,,imaginea’’ lor în faţa băncilor pentru astfel de momente şi nu numai.

Nu trebuiesc antagonizate părţile, respectiv fermierii şi guvernanţii, fiindcă spaţiu de manevră bugetară nu există decât în limite reduse şi foarte multe nu se pot face din punct de vedere financiar pentru aceste despăgubiri, mai ales că nu trebuie eliminat riscul unor viitoare sume pentru culturile de primăvară şi unde suprafeţele pot fi mult mai importante.

În plus mai pot fi rapid puse în practică măsuri care să ducă pe viitor la evitarea situaţiei actuale, care nu este uşoară, cum ar fi: reglementarea contractului de arenda (durata arendei si nivelul acesteia), realizarea unui pol de asigurări pentru calamităţi în agricultură după modelul PAID la cutremur cu obligativitatea asigurării pentru toti cei care lucreaza in agricultura, reglementarea legislaţiei irigaţiilor din puţuri forate sau ape de suprafaţă, plus alte măsuri care nu ar însemna decât modificări legislative dar extrem de benefice şi necesare sectorului vegetal şi nu numai.

Reglementarea legislativă a unor noi principii de funcţionare a sectorului vegetal din agricultură, ca cele de mai sus, dar nu numai, poate duce la o altfel de percepţie din partea fermierilor şi dacă este corect prezentată poate fi îmbrăţisată şi transpusă rapid în practică.

Din păcate pentru acest lucru şi organizaţiile profesionale ar trebui să fie mai active şi mai pregătite cu soluţii, dar nu din cele de ,,salon’’, ci comunicate şi asumate public, ceea ce ar însemna o mai bună comunicare cu masele de fermieri.

Poate este un drum dificil, dar pentru asta trebuiesc oameni care să poată duce corabia la destinatie, în aceste vremuri tulburi, dar din păcate aceştia nu se zăresc la orizont, sau încă orizontul nu a devenit vizibil din cauza ceţii.