Primăria Sinaia a anunţat, miercuri, reducerea cu 20% a taxei de alimentaţie publică pe 2021, vizaţi fiind cei din industria HoReCa, precum şi alţi operatori economici. Iniţiativa vine în contextul reducerii unor activităţi economice din cauza pandemiei COVID-19.

“Propunerea de reducere a taxei de alimentaţie publică ce se va colecta în 2021, iniţiată de Primarul Vlad Oprea, a fost aprobată în şedinţa Consiliului Local de ieri (marţi, n.r.). Iniţiativa vine în contextul în care, din cauza pandemiei de COVID-19, multe firme sinăiene au fost nevoite să îşi limiteze sau chiar şi-au suspendat activitatea (…). Taxa redusă se va aplica operatorilor economici care prestează activităţi cuprinse în clasa 561 – Restaurante, 563 – Baruri şi alte activităţi de servire a băuturilor, 932 – Activităţi recreative şi distractive”, a precizat Primăria Sinaia.

De exemplu, pentru restaurante şi baruri, taxa pentru o suprafaţă de până la 50 de metri se va diminua de la 500 de lei la 400 de lei. Taxa diferă în cuantum în funcţie de suprafaţă, iar între 251 şi 500 de metri pătraţi scade de la 4.000 de lei la 3.200 de lei.

“Firmele din Sinaia s-au confruntat cu multe dificultăţi financiare şi incertitudini, în special cele din sfera hotelăriei şi restaurantelor. Pentru a veni în sprijinul lor, reducem cu 20% taxa de alimentaţie publică pentru anul 2021”, a explicat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

Au fost decise şi amenzi de 2.500 de lei pentru turiştii care nu respectă anumite reguli

În altă ordine de idei, autorităţile locale din Sinaia au decis şi să-i amendeze cu 2.500 de lei pe caei care nu respectă regulile domeniului schiabil. Decizia vine în urma creşterii numărului de persoane care refuză să coboare de pe munte spre sfârşitul programului de lucru al operatorilor instalaţiilor pe cablu, chiar dacă există informări cu privire la orele de funcţionare, se arată într-un comunicat al Primăriei din Sinaia.

În plus, există turişti a căror viaţă nu este pusă în pericol, dar care solicită intervenţia echipajului Salvamont Sinaia la mult timp după terminarea programului de lucru al instalaţiilor pe cablu, transmite Agerpres.

„Ne dorim ca iubitorii muntelui să rămână în siguranţă pe domeniul schiabil al oraşului Sinaia, de aceea am solicitat sprijinul forţelor de ordine care să îndrume oamenii pe pârtiile de schi şi să se asigure că respectă regulile sanitare stabilite prin lege. O măsură suplimentară pe care am stabilit-o vizează sancţionarea persoanelor care nu respectă programul de lucru al instalaţiilor de transport pe cablu şi care sfidează regulile bunului simţ. Nu tolerez exprimările de tipul “Hai că a venit taxiul!” ale celor aflaţi sub influenţa băuturilor alcoolice, care confundă serviciile de transport în comun cu cele de salvare montană”, a declarat primarul oraşului Sinaia, Vlad Oprea.

De asemenea, amendă vor primi şi operatorii economici care desfăşoară activităţi de alimentaţie publică în golul alpin şi care nu îşi vor adapta programul de lucru în concordanţă cu programul instalaţiilor de transport pe cablu.