Este vorba despre autostrăzile Bucureşti – Braşov, Braşov – Bacău şi Autostrada Nordului, cărora membrii Comisiei juridice a Camerei Deputaților le-a dat aviz negativ.

Preşedintele comisiei, Nicuşor Halici, a declarat că “este o chestiune exclusiv a Guvernului construirea de autostrăzi”, informează Agerpres.

″Şi noi vrem construcţia de autostrăzi, dar e o diferenţă între ceea ce vrem şi ceea ce trebuie făcut. În primul rând că avizele negative sunt date pe încălcarea art. 138 din Constituţie, care spune clar că atunci când ai o iniţiativă care implică şi o sumă de bani, indiferent de cuantumul ei, trebuie indicată sursa de finanţare. Dacă mergem şi mai mult în fondul problemei, trebuie să spunem clar: Parlamentul, de principiu, poate adopta construirea unei autostrăzi, dar doar de principiu. Ca să construieşti o autostradă îţi trebuie aprobare a indicatorilor tehnico-economici, trebuie să faci licitaţii şi aşa mai departe. Toate acestea sunt în apanajul Guvernului, al structurilor administrative, că vorbim de autostrăzi. Dacă adoptăm acum legi de construire de autostrăzi, mâine, poimâine o să adoptăm legi de construire de spitale, săli de sport, terenuri de fotbal, piscine şi cine ştie ce mai fac în unităţile administrativ-teritoriale dumnealor. Este o chestiune exclusiv a Guvernului construirea de autostrăzi”, a afirmat Nicușor Halici, președintele comisiei, după şedinţă.

Chiar dacă PSD a promis prin planul de guvernare că va construi autostrăzi, Halici spune că ele nu pot fi făcute „peste noapte”.

„Am putea determina în vreun fel Guvernul, dar Guvernul este determinat prin programul de guvernare şi prin susţinerea majorităţii parlamentare, deci nu-i trebuie neapărat o lege ca să facă mai mult din punct de vedere al autostrăzilor. Autostrăzile trebuiau începute de mulţi ani şi de cei care astăzi spun: ‘vai, câtă nevoie avem de autostrăzi'”, a adăugat Halici, conform Agerpres.

„Germania, Franţa, Italia au început să construiască autostrăzi după al Doilea Război Mondial şi construiesc şi astăzi. Noi vrem în 10 ani, în 20 de ani, în 30 de ani să avem autostrăzi pe întreg teritoriul României. Ar fi perfect, dar nu putem din mai multe motive. Unul este faptul că factorul politic, începând din ’90, nu a considerat necesar până în 2012, când a venit USL şi PSD la guvernare, să înceapă construcţia efectivă de autostrăzi. Doi: autostrăzile nu pot fi construite peste noapte, ca să nu mai vorbim de sursele de finanţare, sunt costuri foarte mari şi probabil nu ar trebui să finanţăm altceva decât autostrăzi, nu spitale, nu şcoli, nu altceva. (…) Noi nu o să putem construi peste noapte. Mai este o problemă foarte expusă, din punctul meu de vedere, şi mă refer la resursa umană. Nu mai are cine construi fizic, adică nu mai sunt muncitori. Firmele şi oamenii de afaceri se plâng că nu mai au cu cine lucra. Sunt foarte mulţi factori”, a subliniat Nicuşor Halici.

„Din punct de vedere constituţional, nu există sursă de finanţată dată. (…) O să pot vota în plen şi pentru aceste proiecte. În comisie este un vot tehnic, trebuie să facem diferenţa. (…) În comisie discutăm lucrurile tehnic, nu doar politic şi în plen vorbim şi de lucrurile politice”, a arătat Halici.

Proiectele au fost adoptate anterior de plenul Senatului, iar Camera Deputaţilor este for decizional.