Poşta Română a început astăzi, 27 aprilie, distribuirea banilor de pensii pentru luna mai, înaintea Sărbătorilor de Paşte. În acest fel, au fost luate toate măsurile pentru ca distribuirea drepturilor sociale să fie realizată în cel mai scurt timp.

Poşta Română a început distribuirea pensiilor

Valentin Ştefan, directorul general al Companiei Naţionale „Poşta Română” a oferit mai multe informații. Distribuirea în avans a banilor este posibilă printr-un efort conjugat al Ministerului Muncii, Ministerului Finanţelor, Casei Naţionale de Pensii şi partenerilor din domeniul bancar.

Astfel, pensiile aferente lunii mai vor fi distribuite în avans de către poştaşi, începând de astăzi.

Valentin Ştefan subliniază că se dorește mulțumirea pensionarilor și livrarea banilor cât mai devreme.

În acest fel, spune el, seniorii din România se vor putea bucura de sărbătorile de Paşte în linişte.

„Printr-un efort conjugat al Ministerului Muncii şi Solidarităţii Sociale, Ministerului Finanţelor, Casei Naţionale de Pensii, cât şi al partenerilor noştri din domeniul bancar, pensiile aferente lunii mai vor fi distribuite în avans de către poştaşi, începând de astăzi. Ne dorim să le putem aduce această mulţumire clienţilor noştri, pensionari, de a avea pensiile cât mai devreme,  ca să  se poată bucura, aşa cum este normal, de sărbătorile de Paşte în linişte, alături de familie şi cei dragi”, a declarat Valentin Ştefan.

Poșta Română
Poșta Română/SURSA FOTO: Dreamstime

Suma totală necesară pentru plata în avans a pensiilor

Managementul Poştei Române a transmis și că mulţumeşte salariaţilor care îşi îndeplinesc atribuţiile cu profesionalism şi devotament, punând mai presus de toate grija faţă de oameni, în special faţă de pensionari.

Pentru plata în avans a pensiilor aferente lunii mai 2024, prin mandat poştal, este virată către Compania Naţională ,,Poşta Română” suma de 1.961.165 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 339.359 mii lei din bugetul de stat, iar către băncile comerciale suma de 6.346.977 mii lei din bugetul asigurărilor sociale de stat, respectiv 683.898 mii lei din bugetul de stat.

Suma totală necesară pentru plata în avans a pensiilor se ridică la 9.331.399 mii de lei.

Compania Naţională ,,Poşta Română” este operatorul naţional din domeniul serviciilor poştale. Compania se află în proprietatea statului român, reprezentat de Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării şi Fondul Proprietatea.

Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării deține 93,52% din pachetul de acţiuni. Fondul Proprietatea deține 6,48% din pachetul de acţiuni.