În primă instanţă, judecătorii au decis ca cea mai de preț zonă din București să revină statului.  Astfel, cele 224 de hectare din nordul Capitalei, care au aparținutomului de afaceri Puiu Popoviciu, se vor întoarce în posesia statului român.

Pe terenurile amintite au fost ridicate în ultimii ani mai multe centre comerciale, precum și noul sediu al Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.

Decizia anunțată vineri de judecătorii Curții de Apel București nu este una definitivă și poate fi contestată în termen de 10 zile, iar decizia ar urma să fie anunțată de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție. Această decizie vine după ce omul de afaceri Puiu Popoviciu a fost condamnat, în august, la şapte ani închisoare în dosarul „Băneasa”. Decizia prevede, pe lângă returnarea celor 224 de hectare de teren în posesia statului, și anularea tuturor actelor care au fost încheiate cu privire la acest teren de către firmele omului de afaceri, inclusiv vânzarea unei suprafețe de teren înapoi către stat pentru construirea căilor de acces către centrele comerciale și către spațiile rezidențiale construite acolo dinspre DN1.

În dosarul „Băneasa”, au mai fost condamnați Cornel Șerban (fostul șef DGIPI) — 2 ani și 6 luni cu executare, Ioan Nicolae Alecu (rectorul USAMV București) — 6 ani de închisoare cu executare, Petru Pitcovici (fost șef în Direcția Generală Anticorupție din MAI) — 2 ani cu suspendare, Ștefan Diaconescu — 5 ani cu executare și Andrei Mihai Bejenaru — 6 ani cu executare.

Potrivit DNA, în perioada 2000 — 2004, rectorul Ioan Niculae Alecu, beneficiind de sprijinul interesat al lui Popoviciu, în baza unui contract încheiat cu încălcarea prevederilor legale, a făcut posibilă aducerea unui teren de 224 hectare, aparținând domeniului public al statului, ca aport în natură la capitalul social al SC Băneasa Investments SA, societate controlată de omul de afaceri Puiu Popoviciu.