Românii care lucrează într-un anumit domeniu au parte de vești bune. Este vorba de cei care activează în cadrul Aeroportului Internațional Maramureș (AIM). Salariile lor vor fi majorate cu cel puțin 500 de lei.

Anunțul a fost făcut chiar de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea. Acesta susține că printr-o astfel de inițiativă, oficialitățile au dorit să răsplătească seriozitatea și profesionalismul angajaților, oferindu-le salarii mai competitive.

„Avem profesionişti angajaţi la aeroport, oameni serioşi, care merită aprecierea noastră şi cărora trebuie să le oferim salarii competitive raportate la intenţia de dezvoltare continuă a activităţii Aeroportului Internaţional. Nu sunt mulţumit de relaţia existentă între conducerea executivă a aeroportului şi angajaţi şi tocmai de aceea am acceptat o serie de întâlniri, în acest an, cu reprezentanţii sindicatului. În urma discuţiilor purtate am ajuns la câteva concluzii. În primul rând, dorim simplificarea organigramei aeroportului, pentru a nu mai avea atât de multe funcţii de director”, a declarat Gabriel Zetea.

„Totodată, nu ne dorim creşteri salariale procentuale aplicate fiecărui angajat al aeroportului, pentru că în acest fel ar beneficia cei care deja au bani mai mulţi, fapt pentru care am propus creşteri salariale în sumă fixă de 500 lei net pentru fiecare angajat. Majoritatea salariaţilor Aeroportului Internaţional au salarii care se învârt în jurul a 2.000 de lei, iar o creştere de 500 de lei înseamnă, procentual, o creştere a veniturilor cu 25%.

În cazul directorilor care câştigă 5.000 de lei, creşterea este de numai 10%. În al treilea rând, am stabilit ca, fie în a doua parte a anului în curs, fie în bugetul pentru anul 2020, să introducem în politica salarială măsuri de performanţă pentru angajaţii executivi, pentru cei care răspund la urgenţe şi cei care sunt dispuşi să muncească peste program pentru deservirea curselor viitoare. Îmi doresc ca aceste lucruri să fie implementate în politica managerială a Aeroportului Internaţional de către Consiliul de Administraţie” , a mai spus Gabriel Zetea.

Te-ar putea interesa și: