În primul rând, blocajul acestei pieţe este o consecinţă implicită a absenţei unui operator de monitorizare şi raportare, obţinerea unui set de certificări din partea acestuia din urmă reprezentând o condiţie prealabilă pentru autorizarea operatorilor de jocuri de noroc online. Hotărârea de Guvern nr. 870/2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 77/2009 privind organizarea şi exploatarea jocurilor de noroc încredinţează prerogativele de control şi supraveghere cu privire la piaţa jocurilor de noroc online unor astfel de operatori, care pot fi atât instituţii publice, cât şi entităţi private. În timp ce mediul public invocă în cor constrângerile bugetare drept motiv determinant pentru faptul că nicio instituţie publică nu a fost desemnată să îndeplinească acest rol, mediul privat pare să nu aibă un interes suficient de mare în a prelua aceste prerogative.
De asemenea, aşa cum a semnalat Consiliul Concurenţei în avizul din noiembrie 2011, s-au creat premisele pentru un posibil conflict de interese pentru operatorul privat care, pe de o parte, monitorizează piaţă, iar, pe de altă parte, e furnizor de servicii informatice pentru operatorii monitorizaţi, putând facilita astfel un schimb de informaţii esenţiale referitoare la piaţa jocurilor de noroc online.
Discriminare
Un alt obstacol important este reprezentat de cerinţa legală ca operatorul să fie persoană juridică română. Acest lucru conduce la o discriminare a operatorilor online faţă de cei offline, primii urmând să suporte într-o proporţie mai mare impactul TVA-ului nerecuperabil.
Hotărârea de Guvern nr. 870/2009 condiţionează obţinerea unei licenţe pentru jocurile de noroc online de deţinerea, în mod direct sau indirect, a unei licenţe de organizare şi a autorizaţiei de exploatare pentru jocuri de noroc offline. Această cerinţă este neatractivă pentru marii operatori internaţionali de jocuri de noroc online din considerente de ordin comercial. Din nou, o astfel de cerinţă pune problema neconcordanţei cu dreptul european şi, în plus, cu prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996 care interzic orice măsuri ale autorităţilor publice prin care se stabilesc condiţii discriminatorii de acces pentru anumite întreprinderi pe o piaţă relevantă. Nu în ultimul rând, această cerinţă este prevăzută doar în normele metodologice, ceea ce ridică problema nerespectării principiului ierarhiei actelor normative.
Cerinţe absurde
O altă condiţie problematică de autorizare priveşte deţinerea tuturor echipamentelor tehnice care asigură suportul pentru organizarea şi transmiterea jocurilor de noroc online, în mod obligatoriu, pe teritoriul României, cu excepţia operatorilor autorizaţi într-un alt stat membru al Uniunii Europene şi care deţin echipamentele tehnice necesare funcţionării pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene. Pentru a îndeplini o astfel de cerinţă, operatorii internaţionali care doresc să se autorizeze ar trebui să investească masiv în replicarea întregului suportul tehnic ce ar trebui localizat în România sau într-un alt stat membru al Uniunii Europene, în contextul în care multe dintre statele europene în care aceştia sunt autorizaţi nu conţin prevederi similare. În schimb, obiectivele urmărite de legiuitorul român (e.g. asigurarea unui control efectiv şi garantarea integrităţii operaţiunilor) ar putea fi atinse prin soluţii mai puţin costisitoare pentru operatori.
Printre acestea se numără: certificarea suportului tehnic de către organisme recunoscute la nivel internaţional; cerinţa stocării informaţiilor cu privire la operaţiunile jucătorilor români pe un server de stocare amplasat pe teritoriul României sau al unui alt stat membru al UE şi acordarea unui acces de la distanţă în timp real autorităţilor române prin canale securizate sau obligativitatea criptării acestor informaţii pentru a împiedica modificarea lor ulterioară.
Cristian Radu, managing associate Ţuca Zbârcea & Asociaţii