Curtea de Conturi izbește nemilos. ANAF trebuie să înceapă să recupereze serios banii de la mii de firme
Potrivit raportului, la 2.440 de adrese din România sunt înregistrate 47.513 de firme cu datorii totale către bugetul statului ce se apropie de 30 de miliarde de lei. Mai mult, în Sectorul 1 al Capitalei, o singură adresă fiscală include peste 2.000 de firme, situație ce ridică semne de întrebare asupra modului în care ANAF controlează și gestionează aceste înregistrări. Oficialii de la Curtea de Conturi au subliniat faptul că majoritatea acestor firme ar trebui să atragă atenția autorităților fiscale, având în vedere că sunt plătitoare de TVA și că riscul fiscal este semnificativ.
În comunicatul oficial, Curtea a exprimat o concluzie cu rezerve referitoare la modul în care ANAF a respectat prevederile legale privind formarea, evidența și colectarea veniturilor bugetului consolidat în anul 2023.
Deficiențele identificate au vizat, printre altele, evidența contabilă a veniturilor, stabilirea riscului fiscal, gestionarea cererilor de rambursare a TVA, precum și colectarea creanțelor bugetare aferente TVA și impozitului pe profit.
Concentrarea a mii de firme la aceleași adrese, un risc major pentru stat
Auditul a relevat că există un număr foarte mare de adrese la care sunt înregistrate simultan zeci, sute sau chiar mii de firme, ceea ce complică monitorizarea și controlul fiscal. Printre cele mai semnificative exemple menționate de Curtea de Conturi se numără o adresă din Sectorul 1, pe bulevardul Bucureștii Noi, unde sunt înregistrate 6.061 persoane fizice autorizate și 2.398 societăți comerciale.
De asemenea, pe strada Argentina, tot în Sectorul 1, o singură adresă găzduiește 1.895 firme cu datorii cumulate de aproape 466.000 lei. În Sectorul 2, un apartament din strada Arhitect Grigore Ionescu adăpostește 2.736 firme, cu datorii totale de peste 124 milioane lei.
Curtea a atras atenția că această concentrare a firmelor la aceleași adrese ridică serioase probleme privind riscul fiscal. În acest sens, autorii raportului au recomandat ca analiza de risc efectuată de structurile ANAF să includă indicatori care să detecteze acest tip de comportament neconform. Ei au mai precizat că actualul cadru legal, care permite înregistrarea sediilor sociale multiple la aceeași adresă – inclusiv pe baza unor contracte de asistență juridică ce devin permanente – trebuie revizuit pentru a limita aceste practici.
Riscul de evaziune și impactul asupra colectării TVA
S-a subliniat faptul că multe dintre firmele înregistrate la aceleași adrese au coduri valide de TVA, ceea ce implică riscuri majore pentru colectarea acestui impozit. Se menționează în raport că aceste companii fac parte din circuitele de deductibilitate a TVA la nivel național și pot influența semnificativ economia TVA.
De asemenea, s-a atras atenția asupra riscului ca firmele cu datorii mari să fie transferate rapid către alți administratori sau acționari pentru a împiedica recuperarea sumelor restante de către autorități.
Oficialii Curții au apreciat că analiza riguroasă a riscului fiscal în astfel de cazuri ar putea permite organelor fiscale să identifice grupuri specializate în acest tip de practici, care afectează semnificativ bugetul de stat. În concluzie, raportul evidențiază necesitatea unor măsuri urgente pentru a îmbunătăți monitorizarea firmelor și a asigura o colectare eficientă a taxelor și impozitelor datorate de acestea.