Florin Petrescu, cunoscut pentru rolul lui Axinte din ”Vacanța Mare”, o emisiune care a spulberat audiențele ani la rând, are probleme cu legea. Acesta a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, în primă instanță. Acesta, dar și procurorii DNA pot face apel.

„Axinte”, de la Vacanța Mare, pe numele său real Florin Petrescu  a fost, în luna februarie a acestui an, la DNA, unde s-au reluat investigațiile într-un dosar mai vechi, deschis pentru șantaj, și în care actorul are calitatea de suspect, iar lucrurile s-au concluzionat de abia acum.

Actorul trebuie să respecte o serie stricte de reguli printre care:

  • să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti la datele fixate de acesta;
  • să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;
  • să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;
  • să comunice schimbarea locului de muncă;
  • să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mjloacelor sale de existenţă.

În cazul în care Florin Petrescu nu respectă, pe parcursul termenului de supraveghere, regulile impuse, acesta va fi obligat să îşi execute pedeapsa cu închisoarea.

Cum a ajuns Axinte într-o astfel de situație

În anul  2012, Dan Diaconescu, patronul OTV, l-ar fi trimis pe Florin Petrescu să discute cu fostul director al Spitalului Malaxa, Florin Secureanu, despre bani și i-ar fi cerut să sponsorizeze televiziunea pentru a nu da în vileag nişte informaţii compromiţătoare. Fostul post TV, care a făcut mare vâlvă în România, difuza o emisiune în care se vorbea despre nişte ilegalități financiare din cadrul instituţiei medicale.

„Se fac cercetări că am vrut să ajut pe cineva. A zis: «Eşti prieten cu Dan Diaconescu, zi-i să nu mai spună de spitalul nostru.» Şi m-am dus la Dan şi i-am zis să nu mai facă şi el atâtea probleme. Diaconescu mi-a zis aşa: «Domne, dacă vrea să ne ajute, să sponsorizeze OTV-ul.» Şi eu i-am pus în legătură”, spuneaactorul la sediul DNA, în urmă cu două luni.