Cutremur în Guvern! Petrea Daea DEMIS?! Lista miniștrilor care vor părăsi cabinetul Dăncilă (SURSE)

Cutremur în Guvern! Petrea Daea DEMIS?! Lista miniștrilor care vor părăsi cabinetul Dăncilă (SURSE)
Publicat de Anca Andrei la 7 aprilie 2019, 21:00

Remanierile în Guvernul PSD-ALDE sunt la ordinea zilei. Deja a devenit greu pentru opinia publică și mediul de afaceri să facă față vitezei cu care se schimbă titularii de portofolii. Rovana Plumb și Natalia Intotero vor părăsi cu siguranță cabinetul Dăncilă.

Cele două doamne sunt pe lista pentru alegerile europarlamentare, iar Rovana Plumb ocupă chiar prima poziție. Aceasta vizează funcția de comisar european și de aceea a insistat foarte mult să revină la Bruxelles. Jurnaliștii de la știripesurse susțin că nu vor fi doar două plecări din Guvern, ci mai multe.

Pe listă ar figura și Petre Daea, ministrul Agriculturii. Informația transmisă pe surse pare totuși greu de crezut deoarece ministrul Agriculturii este cea mai populară figură din Guvern. Dar poate însemna fie că Liviu Dragnea îi transmite un avertisment, fie că are câțiva „prieteni” în partid, care vor să-l pună într-o poziție delicată.

Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor ar putea fi și el remaniat. Și asta fiindcă județul pe care-l reprezintă, Bistrița-Năsăud, are și ministerul Dezvoltării, prin Daniel Suciu, dar și un loc semieligibil pe lista PSD la europarlamentare prin Doina Pană.

Ministrul Afacerilor Europene, George Ciamba, ministrul Culturii, Daniel Breaz și ministrul Agriculturii, Petre Daea, sunt alte nume vehiculate în PSD pentru o eventuală remaniere extinsă, spun surse citate de stiripesurse.ro

PSD ar dori alți miniștri și la Externe și Energie, dar Călin Popescu Tăriceanu nu are de gând să facă vreo schimbare, iar cele două portofolii aparțin ALDE.

Vezi și Total neașteptat! Ce studii are la bază Sorina Pintea și ce avere a strâns. Detaliul șocant din viața ei

Informații articol
Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.

Comentariile sunt închise.

Lasă un comentariu

Trebuie să fii autentificat pentru a lăsa un comentariu.