Economistul șef al Băncii Centrale Europene (BCE), Philip Lane, este de părere că economia nu se va redresa în viitorul apropiat, motiv pentru care a avertizat asupra acordării unei importanțe disproporționate recentelor date economice. Mai mult decât atât, acesta a avertizat și cu privire la posibilitatea ca în perioada următoare consumatorii și companiile să fie afectați de către creșterea numărului de cazuri cu coronavirus.

“Nu ar fi înţelept” să tragem rapid concluzii după ce economia zonei euro a avut în trimestrul doi din 2020 o performanţă mai bună decât se estima, concluziile ar trebui evaluate împreună cu datele privind evoluţia din trimestrul trei”, a apreciat Lane într-o postare pe blogul BCE.

Factorii care duc la explicații

Acesta a mai spus că explozia de cazuri de coronavirus în anumite regiuni afectează încrederea consumatorilor și investițiile companiilor.

“Aceşti factori ne ajută să explicăm de ce va dura o perioadă îndelungată de timp până când economia se va redresa deplin în urma şocului provocat de pandemia de coronavirus (COVID-19), şi de ce sunt necesare măsuri fiscale şi monetare semnificative”, a declarat economistul şef al BCE.

Ce arată datele Eurostat

Eurostat arată că economia zonei euro a înregistrat un declin de 12,1% în trimestrul doi din 2020, cea mai semnificativă scădere de când se publică aceste date, respectiv 1995. BCE previziona un recul de 13%.

Luna trecută, Banca Centrală Europeană a decis să menţină nemodificată dobânda de politica monetară, la cel mai scăzut nivel din istorie.

Ce spune președintele BCE

“Trebuie realmente să menţinem mecanismul de siguranţă şi condiţii foarte atractive, cel puţin până în iunie 2021”, a afirmat vineri şeful BCE, într-un interviu acordat publicaţiei franceze Le Courrier Cauchois.

Rata dobânzii la operațiunile principale de refinanțare și ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală și la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 0.00%, 0,25% și minus 0,50%.

BCE a început să cumpere mai cantităţi de obligaţiuni şi, de asemenea, plăteşte băncile pentru ca acestea să acorde credite, totul în încercarea de a salva economia blocului comunitar.