Cristina Militoiu: „In legatura cu articolul aparut in revista Capital in saptamana 2-7 iunie, as dori sa-mi dati o adresa sau un telefon de la firma Gat Ferme, condusa de domnul Amnon Israel”.
Ferma se afla in localitatea Mihailesti, judet Giurgiu, telefon: 0246/277.886.

Cristian Munteanu, Medgidia, jud. Constata: „Sunt unul dintre deponentii de la Banca Populara Romana (BPR). Mai exista vreo cale de a-mi recupera macar o parte din banii depusi la acea banca?”
Banca Populara Romana se afla in proces de lichidare inca de acum doi ani. Judecatorul sindic a desemnat societatea Real Valorificare Active pentru a se ocupa de acest proces. Recuperarea sumelor depuse se poate face numai dupa evaluarea activelor de care dispune fosta Banca Populara Romana si pe masura ce acestea sunt valorificate. Pentru a obtine informatii legate de stadiul procesului de lichidare, ce sanse de recuperare a banilor depusi aveti, precum si orice alte detalii, va recomandam sa luati legatura cu lichidatorul, la tel.: 021/312.70.76

Dobrescu Ion, Bucuresti: „Care sunt conditiile pentru obtinerea unui certificat de producator agricol? In ce numar din Monitorul Oficial a aparut Legea producatorului agricol? In afara certificatului de producator, mai sunt si alte modalitati de a putea vinde legal in piata legume si zarzavaturi?”
Cele mai complete informatii privind conditiile de obtinere a certificatului de producator le obtineti de la primaria pe raza careia detineti terenul agricol. In ceea ce priveste legea, va indrumam catre biroul de relatii cu publicul al Monitorului Oficial, telefon: 312.09.01.

Ion Movila, Constanta: „Sunt proprietarul unei mici firme de productie. Rezultatele afacerii au fost, pana acum, foarte bune, dar nu ma pot dezvolta din cauza lipsei resurselor financiare. As vrea sa stiu care sunt posibilitatile de finantare”.
Este greu de dat un raspuns foarte la obiect. In primul rand, nu am inteles exact care este obiectul de activitate al firmei. In functie de acest criteriu, puteti obtine fonduri europene prin programele derulate in Romania (www.infoeuropa.ro, revista Capital, pagina 19 din sectiunea Business). Daca
nu va calificati pentru aceste programe, dar afacerea dumneavoastra are un mare potential de crestere, puteti incerca sa atrageti un fond de investitii pentru zona firmelor mici si mijlocii. Doua astfel de fonduri au fost lansate de curand. Veti gasi toate amanuntele in numarul viitor al revistei. De asemenea,
puteti opta pentru un credit bancar. Aproape toate bancile au linii de creditare pentru IMM.