Fiducia, împrumutată recent de legislaţia românească, este operaţiunea prin intermediul căreia se face un transfer de patrimoniu de la o persoană fizică sau juridică (numita constituitor) către unul sau mai multi fiduciari. Aceştia din urmă au obligaţia de a administra bunurile transferate în folosul unuia sau mai multor beneficiari.
Calitatea de fiduciar o pot avea doar instituţiile de credit, societăţile de investiţii sau de administrare a investiţiilor, societăţile de servicii de intermediere financiară, societăţile de asigurare şi reasigurare, avocaţii sau notarii publici. Fiducia are mare succes în ţările anglo-saxone, unde funcţionează sub conceptul de trust. Potrivit Mihaelei Mitroi, partener consultanţă fiscală PwC România, flexibilitatea trust-ului l-a făcut dezirabil inclusiv firmelor româneşti.
În ceea ce priveşte folosirea trust-ului în sistemul de drept anglo-saxon, dacă ne referim la afaceri, acesta este folosit, de regulă, ca vehicul pentru investiţii. „De multe ori, trust-ul este folosit pentru evitarea plăţii taxelor legale – de pildă, în Marea Britanie, în cazul taxelor de moştenire. Este folosit însă pe scară largă pentru protecţia copiilor sau a celor incapabili să-şi administreze singuri averile, în materie de testament, în materie de coproprietate etc.“, spune şi avocatul Rodica Constantinovici, managing partner la Constantinovici, McCann & Asociaţii. Însă, din punctul de vedere al reglementării, România nu urmăreşte sistemul britanic, ci pe cel francez. Chiar şi aşa, fiducia oferă o serie de pârghii absolut noi, unele dintre ele putând facilita încheierea anumitor afaceri.
„Este foarte potrivită, de exemplu, pentru operaţiunile imobiliare în asociere, atunci când există mai mulţi constituitori care desemnează un fiduciar pentru realizarea proiectului imobiliar, constituitorii fiind, în acelaşi timp, şi beneficiarii câştigurilor generate de acel proiect“, arată Mihaela Mitroi.
Protecţia la executare silită
În esenţă, fiducia oferă constituitorului posibilitatea de a-şi transfera averea sau anumite active pentru a fi administrate de către un profesionist. Fiduciarul are libertate deplină cu privire la modul de administrare al patrimoniului transmis, însă puterile sale de administrare pot fi limitate prin contractul de fiducie. „Din momentul transferului, de la constituitor, a proprietăţii asupra bunurilor către fiduciar, creditorii constituitorului nu vor mai putea să urmărească bunurile respective decât prin anumite acţiuni speciale“, arată Mihaela Mitroi.
Cu alte cuvinte, creditorii personali ai constituitorului nu mai pot executa silit aceste bunuri, cu excepţia cazului în care au înscrisă asupra acestor bunuri o garanţie reală (ipotecă sau gaj) anterioară perfectării fiduciei, sau cu excepţia cazului în care fiducia a fost desfiinţată în instanţă pentru fraudă. „În mod evident, fiducia va fi un instrument predilect al oamenilor de afaceri pentru limitarea riscului de executare silită asupra bunurilor afectate uneia sau mai multor afaceri, sau pentru o mai bună relaţionare în raporturile juridice cu banca“, arată avocatul Gheorghe Piperea.
Şi Rodica Constantinovici precizează că bunurile din masa patrimonială fiduciară pot fi urmărite de creditorii constituitorului doar cu condiţia existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, prin care contractul de fiducie să fie desfiinţat sau să fie declarat inopozabil. „Totodată, este interzisă realizarea unei donaţii indirecte – renunţarea la un drept, stipulaţia pentru altul – prin contractul de fiducie, sub sancţiunea nulităţii absolute“, spune avocatul.
Implicaţiile fiscale
Codul fiscal, modificat prin Ordonanța nr. 30/2011, stabileşte tratamentul fiscal din punctul de vedere al impozitului pe profit, al impozitului pe venit, al impozitului cu reţinere la sursă şi al taxelor locale. „Din păcate, reglementarea fiduciei din Codul fiscal nu este foarte clară. Fiecare caz trebuie analizat în parte“, spune reprezentanta PwC România.
Astfel, dacă constituitorul este persoană juridică şi este, în acelaşi timp, şi beneficiarul, atunci transferul drepturilor patrimoniale de la constituitor la fiduciar este o operaţiune neimpozabilă în ceea ce priveşte impozitul pe profit. Cu alte cuvinte, valoarea fiscală a activelor cuprinse în masa patrimonială, preluată de fiduciar, este egală cu valoarea fiscală pe care acestea au avut-o la constituitor. Semnele de întrebare intervin în cazul transferului patrimoniului de la fiduciar la beneficiar, fiindcă acest aspect nu este precizat, sau în cazul celorlalte impozite, respectiv TVA.
„O altă întrebare ar fi: se pot face plăţi în timpul contractului de fiducie către beneficiar, reprezentând rezultatul administrării patrimoniului, dacă constituitorul este de acord cu acest lucru? Şi dacă da, ce regim fiscal ar avea aceste sume de bani?“, punctează Mihaela Mitroi. În cazul trustului, de pildă, beneficiarul poate să primească sume de bani după cum decide constituitorul (spre exemplu, pentru copii, pentru şcolarizare).
„Înţelegem însă că nu acesta este şi cazul fiduciei, însă totuşi profiturile ar trebui să poată fi distribuite beneficiarului pe parcursul celor 33 de ani (durata maximă a contractului de fiducie)“, arată Mihaela Mitroi. Potrivit acesteia, deşi nu oferă avantaje fiscale deocamdată, fiducia se poate transforma într-o instituţie de succes dacă vor fi clarificate aceste scăpări. „De asemenea, fiducia poate fi o direcţie de dezvoltare extrem de atractivă, pe termen mediu şi lung, pentru bănci, societăţi de investiţii, de brokeraj şi administrare de active, chiar şi pentru birourile de avocatură şi cele notariale“, mai spune reprezentanta PwC.
Fiducia va fi un instrument predilect al oamenilor de afaceri, pentru limitarea riscului de executare silită. Gheorghe Piperea, avocat

Fiducia poate fi o direcţie de dezvoltare extrem de atractivă pentru bănci, societăţi de investiţii, de brokeraj şi de administrare de active. Mihaela Mitroi, consultant fiscal

Te-ar putea interesa și: