Atunci când te hotărăști să îți lansezi o afacere, în orice domeniu , trebuie să fii conștient de la început la provocările care te așteaptă. Este important să pornești la drum optimist și să nu faci aceeași greșeala pe care mulți o fac, adică să te gândești permanent la eșec.

Lansarea unei afaceri în agricultură îți poate aduce venituri mari, dar, ca în toate domeniile, nu te poți înhăma la un astfel de business dacă nu cunoști îndeajuns de bine produsul  și dacă nu cercetezi piața cu mare atenție. De asemenea, trebuie să fii conștient că, pentru a câștiga mulți bani, trebuie mai întâi să investești. Iată un top al celor mai profitabile culturi agricole.

Sămânța de ricin- Investiții mici, profit mare 

În perioada comunistă, la noi în țară ricinul se cultiva pe suprafețe întinse, însă astăzi sunt puțini cei care au auzit despre această plantă și mult mai puțini sunt cei care mizează pe înființarea unei astfel de culturi. Românii pot câștiga până la 2.000 de euro pe hectar prin cultivarea seminței de ricin. Pentru un hectar, ai nevoie de aproximativ 32 de kilograme de sămânță, care ar costa în jur de 1.200 de euro. Pentru pregătirea terenului, se mai investesc circa 300 de euro. Experții consideră că pentru a scoate 20.000 de euro, ai nevoie de doar 1.500 de euro. Trebuie cunoscut faptul că deși ricinul se poate planta pe orice tip de sol, se recomandă înființarea plantațiilor în partea de sud a României, deoarece această plantă are nevoie de o toamnă târzie pentru ca semințele să ajungă la maturitatea optimă de recoltare.

Cătina, fructul minune 

Cultura de cătină este una dintre rețetele succesului în agricultură, iar pentru înființarea unei astfel de afaceri, nu ai nevoie de foarte mulți bani. Agricultorii au nevoie de 1.500-3000 de euro pentru a lansa acest business, iar investiția se recuperează încă din primul an. Potrivit experților, un hectar de cătină echivalează cu aproximativ 15 tone, iar la un preț de 10-20 de lei pe kilogram, agricultorii vor obține profituri semnificative.

Gălbenelele- Medicament pentru trup și suflet 

Sunt puțini oamenii care nu au în casă celebra cremă de gălbenele, iar pentru a porni un business cu aceste plante, nu ai nevoie de zeci de hectare de pământ. Gălbenelele aduc profituri importante și pe suprafețe mici. Trebuie să știi de la început că vei avea cheltuieli mari, dar profitul va fi pe măsură. De exemplu, la o suprafață de 1.000 de metri pătrați, ai nevoie de un kilogram de semințe de gălbenele, care costă în jur de 700 de lei. Un mare avantaj al acestei culturi este faptul că recoltarea se face manual, iar acest lucru crește prețul plantei, care, la export, poate aduce și 10 euro pe kilogram.

Zmeura- În top

Zmeura rămâne și anul acesta una dintre cele mai profitabile culturi din România. Chiar dacă numărul cultivatorilor a crescut, zmeura continuă să aibă un preț bun, de 15-16 lei pe kilogram, iar la final de sezon se poate vinde și cu 17 lei. Marele avantaj al acestei culturi este că aduce producții de 8-12 tone de fructe la hectar, fără a depune efort prea mare. Potrivit Agrointel, durata de viață a zmeurei este de 8-10 ani, în funcție de soi și de modul în care este înrgijită cultura.

Sparanghelul- Una dintre cele mai scumpe legume 

Agricultorii care vor să investească în culturile de sparanghel, trebuie să știe de la început că au nevoie de mulți bani. Pentru a planta și a întreține un hectar de sparanghel, costă, în medie, în jur de 25.000 de euro. Se merită să investești într-un astfel de business, fiindcă, potrivit profesioniștilor, un singur hectar poate aduce și 100.000 de euro anual, iar durata de viață a plantației este de până la 20 de ani. De asemenea, sparanghelul nu este greu de gătit și este foarte sănătos, așadar, din ce în ce mai mulți oameni au început să îl cumpere în mod regulat, iar un singur kilogram de sparanghel se vinde și cu 50 de lei kilogramul.

Fructele de pădure- Leacul împotriva îmbătrâneții 

Aceste fructe sunt renumite pentru antioxidanții pe care îi conțin și care au un efect benefic asupra pielii și a organismului, deoarece combat procesul de îmbătrânire. Indiferent de motivul pentru care sunt cultivate: fie pentru fabricarea gemului, a compotului etc, fie pentru a fi comercializate în marile lanțuri de magazine, aceste plante pot aduce profituri considerabile agricultorilor. Pentru a cultiva un hectar de mure, ai nevoie de cel puțin 10 mii de euro, însă se merită investiția, având în vedere că dintr-un singur hectar de mure poți scoate 50.000 de euro. Cultivarea afinelor, este și mai scumpă, de până la 20.000 de euro/ hectar.