Finanţele iau în calcul eşalonarea datoriilor bugetare, controversata practică de acum câţiva ani, la insistenţele patronatelor care invocă efectele crizei şi spectrul falimentului.

Criza financiară devine o justificare pentru măsuri discutabile, cum ar fi eşalonarea datoriilor bugetare. Considerată o metodă ineficientă şi neconcurenţială pentru că a subţiat semnificativ veniturile statului şi a ajutat preferenţial unele firme în trecut, eşalonarea este luată din nou în calcul, ca soluţie de salvare pentru cei care se confruntă cu lipsa de lichidităţi.

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală poartă discuţii cu reprezentanţii patronatelor pentru a lua o decizie în privinţa modalităţii de eşalonare a restanţelor la buget, pe motiv că firmele în lipsă de lichidităţi au nevoie de ajutor ca să nu intre în executare silită şi, implicit, în blocaj financiar. Primul pas în executarea silită este poprirea conturilor bancare, fapt care duce la imposibilitatea debitorului de a mai face plăţi către furnizori şi, pe cale de consecinţă, la blocarea activităţii.

„Discuţiile cu ANAF sunt avansate şi sperăm ca, până la sfârşitul lunii, să găsim o soluţie. Am propus ca toate companiile fără datorii, la sfârşitul primului semestru din 2008, să beneficieze de eşalonare pentru că restanţele au apărut în noiembrie din cauza crizei“, declară Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Importatorilor şi Exportatorilor. Potrivit acestuia, preocuparea Fiscului este să poată ajuta firmele fără să afecteze veniturile bugetare, care au scăzut şi ele din cauza încetinirii activităţii economice. „Le-am explicat celor din ANAF că, decât să aibă un cimitir de firme, mai bine să aibă unele şchioape, dar care să plătească ceva“, spune Ionescu.

ANAF are în vedere două variante de eşalonare a obligaţiilor bugetare: fie să acorde o amnistie pentru toate companiile bun-platnice până la un moment zero, fie să stabilească o listă de criterii, aşa cum s-a procedat înainte de 2005.

Eşalonarea, un dar otrăvit

O altă problemă spinoasă este plata de majorări de întârziere pe perioada de „graţie“, întrucât anularea acestora ar echivala cu un ajutor de stat care nu poate fi acordat decât în conformitate cu rigorile legislaţiei europene şi după notificarea acestuia la Bruxelles. În cazul în care vor fi aplicate majorările, firmele vor fi nevoite să plătească o dobândă anuală de 36,5% – însemnând 0,1% pe zi. Însă procentajul poate fi considerat acceptabil, având în vedere că accesul la credite este aproape blocat. Chiar Fiscul admite că „dobânzile bancare şi costurile accesării unui credit sunt cu mult mai mari şi necesită garanţii, comparativ cu consecinţele pecuniare în cazul neachitării obligaţiilor fiscale“.

Opiniile specialiştilor în fiscalitate pe acest subiect sunt diferite. În timp ce Alexandru Cristea, tax manager Deloitte, afirmă că o eşalonare ar fi binevenită, Mihaela Mitroi, partner PricewaterhouseCoopers, consideră că o astfel de măsură ar fi un „dar otrăvit“ pentru companii.

Alexandru Cristea arată că un sistem de eşalonare a plăţilor la buget ar trebui făcut în funcţie de anumite criterii, cum ar fi: istoricul de bun- platnic al companiei,  mărimea acesteia, numărul de angajaţi şi de noi locuri de muncă create în ultimul an, apartenenţa la anumite domenii declarate strategice, cum ar fi industria auto. Acesta crede că ar fi oportun şi un sistem alternativ, în care statul să negocieze cu plătitorul, stabilind grafice sau renunţând la penalităţile uriaşe.

O decizie în acest sens ar fi aparent benefică pentru companii, dar în mod cert nu pentru buget, apreciază Mihaela Mitroi, care nu susţine această soluţie. „Eşalonările, amnistiile fiscale trebuie tratate cu atenţie chiar şi de către beneficiarii lor, fiindcă s-au dovedit daruri otrăvite, atunci când au fost acordate preferenţial. Ce ar trebui să facem este, din contră, să ajutăm, în aceste momente dificile, agenţii economici. Nu spun să nu-i sancţionăm pe cei care nu sunt corecţi, ci să nu-i abuzăm pe cei care îşi fac treaba şi care, deşi de bună-credinţă, uneori mai pot face erori“, spune aceasta.

Companiile se confruntă cu dificultăţi ale fluxului de numerar, după cum reiese şi din datele ANAF privind încasările din ianuarie, care au fost cu 3,26% mai mici decât în ianuarie anul trecut.

Istoricul negru al înlesnirilor

Toate tipurile de înlesniri fiscale au fost abrogate în 2005. Anterior, statul a dat sute de acte normative privind facilităţile la plată, de regulă pentru cazuri individuale, care au fost justificate prin criterii economico- financiare bizare, cum ar fi menţinerea sediului social sau nemodificarea acţionariatului pe o perioadă dată, iar în cele mai multe cazuri, singura raţiune ţinea de importanţa strategică a companiei.

Numai între 2001 şi 2004, valoarea facilităţilor fiscale a depăşit 12,5 miliarde de lei, principalii be­neficiari fiind companiile de stat din minerit, energie şi industrie. Efectul „generozităţii“ statului a fost nefast pentru buget şi a generat inechităţi în sistem, defavorizând companiile bun-platnice. Un exemplu este Compania Naţională a Huilei, care a primit numeroase înlesniri de-a lungul timpului şi, cu toate acestea, este încă cel mai mare datornic la buget, cu peste trei miliarde de lei, reprezentând aproape o treime din totalul datoriilor bugetare.n

«Le-am explicat celor din ANAF că decât să aibă un cimitir de firme, mai bine să aibă unele şchioape, dar care să plătească ceva.»
Mihai Ionescu, preşedinte ANEIR

AŞTEPTĂRI

• Eşalonările ar putea fi reintroduse pentru a ajuta firmele care nu au lichidităţi în perioada de criză.

• Fiscul ar acorda companiilor, în acest fel, un credit cu dobândă anuală de 36,5%, în condiţiile în care accesul la împrumuturile bancare a fost îngreunat sau chiar blocat.

• Decizia este discutabilă, pentru că ar putea afecta veniturile bugetare şi genera distorsiuni în piaţă, favorizând anumite companii şi dezavantajându-le pe altele.