Corupţie în Parlamentul European. Mediatoarea UE cere modificarea completă a regulilor pentru viitor

Corupţie în Parlamentul European. Mediatoarea UE cere modificarea completă a regulilor pentru viitor

Sursă: Dreamstime

Publicat de Georgiana-Natalia la 18 ianuarie 2023, 11:44

„Regulile (din Parlamentul European) sunt atât de flexibile încât eurodeputaţii care vor să se comporte necinstit o pot face”, susține mediatoarea UE, Emily O’Reilly.

Mediatoarea UE, Emily O’Reilly, estimează că e nevoie de o schimbare de cultură în Parlamentul European

Scandalul de presupusă corupţie care zguduie Parlamentul European de o lună trebuie să fie ocazia pentru o adevărată schimbare de cultură în cadrul singurei instituţii europene alese, estimează Emily O’Reilly, mediatoarea UE.

„Noi reguli vor fi probabil instituite şi va fi nevoie să se ştie dacă ele sunt cu adevărat aplicate, este foarte important”, a explicat ea într-un interviu pentru AFP în marja sesiunii plenare a Parlamentului European la Strasbourg. „Apoi, va trebui văzut dacă este o schimbare de cultură”, a adăugat irlandeza.

„Dacă există o cultură ce permite să se asigure că aleşii nu lucrează decât pentru interesul general şi nu pentru interese private, fie că este vorba de ei înşişi, de alţi indivizi, de societăţi sau de state, atunci (acest fel de cazuri) nu se va întâmpla”, a continuat ea.

Parlamentul European trebuie supus la noi „reforme veritabile”

Recunoscând că acest demers va lua timp, Emily O’Reilly apreciază că este indispensabil ca Parlamentul – preşedinta sa, dar şi oficialii diferitor grupuri politice – să folosească această oportunitate pentru „a determina să se facă reforme veritabile”.

Majoritatea eurodeutaţilor au o adevărată etică a muncii, dar regulile sunt atât de flexibile, şi uneori nu sunt aplicate, încât cei care vor să se comporte necinstit o pot face, a considerat mediatoarea, însărcinată de acest organ independent al cărui rol afişat este de a cere socoteală instituţiilor europene în legătură cu funcţionarea lor, relatează La Libre Belgique.

Şi mediatoarea subliniază ca ar fi greşit să se reducă dezbaterea în curs cu privire la funcţionarea parlamentului la ancheta judiciară desfăşurată în Belgia, în cadrul căreia eurodeputata greacă Eva Kaili a fost arestată.

„Chiar dacă stilul de corupţie despre care vorbim cu ocazia Qatargate are o latură foarte spectaculoasă, cu bilete, valize etc, corupţia are loc la niveluri foarte diferite şi nu toate sunt vizibile cu ochiul liber ca ce am văzut în ultimele săptămâni la televiziune.”

De la începutul scandalului care a zguduit instituţia, preşedinta malteză a parlamentului, Roberta Metsola, îşi arată voinţa de a reforma instituţia. Ea a prezentat săptămâna trecută 14 măsuri, printre care restricţii la accesul în Parlamentul European a foştilor aleşi sau înregistrarea în registrul de transparenţă a tuturor vorbitorilor externi.

Vor fi aceste măsuri suficiente?

„Istoria va spune dacă ele sunt cu adevărat aplicate, dacă ele chiar fac diferenţa şi dacă ele inspiră încredere cetăţenilor (europeni)”, răspunde Emily O’Reilly, amintind că viitoarele alegeri europene vor avea loc peste mai puţin de un an şi jumătate.

Despre autor
Georgiana-Natalia

Absolventă a Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării (Relații Publice și Comunicare) din cadrul Universității din București. Absolventă a Masteratului Relații Publice și Comunicare din cadrul Școlii Naţionale de Studii Politice și Administrative (SNSPA). Redactor pentru Capital.ro din toamna anului 2021 până în prezent.

Condiții de preluare

Informațiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicații online doar în limita a 500 de caractere și cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.