Coronavirus: Cum a evoluat pandemia în ultima perioadă

În săptămâna 12-19 iulie, numărul de cazuri noi de coronavirus a ajuns la 403, în creștere față de perioada anterioară când a fost înregistrate 296 cazuri. Amintim că România a înregistrat cele mai multe cazuri în 24 de ore la 18 noiembrie 2020, atunci când au fost raportate 10.269 de cazuri.

În ceea ce privește decesele, recordul negativ a fost înregistrat la 20 aprilie 2021, atunci când au fost raportate 237 de persoane care și-au pierdut viața.

România se menţine, la 19 iulie 2021, pe poziţia a 14-a în Europa în ceea ce priveşte numărul total de cazuri confirmate. La nivel mondial, numărul infectărilor şi al deceselor cu noul coronavirus a fost în creştere faţă de cel din săptămâna anterioară.

Până la data de 19 iulie 2021, în România au fost confirmate 1.081.678 cazuri de COVID-19, cu 46 infectări mai mult decât în ziua precedentă. Au fost declaraţi vindecaţi 1.046.776 pacienţi, conform raportării Grupului de Comunicare Strategică (GCS) din 19 iulie 2021, ora 13.00.

Până la 19 iulie, la nivel naţional, au fost prelucrate 8.552.078 teste RT-PCR şi 1.674.630 de teste rapide antigenice. În ultimele 24 de ore au fost efectuate 4.081 de teste RT-PCR (1.798 în baza definiţiei de caz şi a protocolului medical şi 2.283 la cerere) şi 6.892 de teste rapide antigenice.

Evoluția coronavirus la nivel mondial

La nivel mondial, în ultimele opt zile, numărul de cazuri confirmate a crescut cu 3.635.077 de la 186.806.577 în 12 iulie, la 190.441.654 cazuri în 19 iulie, ora 13.00, conform hărţii Arcgis, realizate de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţă şi Ingineria Sistemelor.

Din totalul de 190.441.654 cazuri în 19 iulie 2021, 4.089.175 erau reprezentate de decese. Numărul deceselor a crescut, astfel, de la 4.032.630 în 12 iulie 2021 la 4.089.175 cazuri în 19 iulie, ora 13.00, conform sursei citate.

Numărul deceselor (56.545) a fost, în intervalul 12-19 iulie 2021, în creştere faţă de cel din intervalul anterior (55.441).

Evoluţia numărului de decese noi, pe săptămâni, din ultimele aproximativ trei luni ale pandemiei, la nivel mondial: săptămâna 1-8 mart. – 62.437; săptămâna 8-15 mart. – 60.565; săptămâna 15-22 mart. – 61.975; săptămâna 22-29 mart. – 67.861, săptămâna 29 mart.-5 apr. – 68.895, săptămâna 5-12 apr. – 84.284; săptămâna 12-19 apr. – 83.044; săptămâna 19-26 apr. – 89.436; săptămâna 26 apr.-3 mai – 106.294; săptămâna 3-10 mai – 76.937; săptămâna 10-17 mai – 86.260; săptămâna 17-24 mai – 84.729; săptămâna 24-31 mai – 78.047; săptămâna 31 mai – 7 iun. – 187.479; săptămâna 7-14 iun. – 74.885; 14-21 iun. – 84.417; săptămâna 21-28 iun. – 33.973; săptămâna 28 iun. – 5 iul. – 54.044; săptămâna 5-12 iul. – 55.441; săptămâna 12-19 iul. – 56.545.

La 19 iulie 2021, ora 13.00, în topul ţărilor cu cele mai multe infectări raportate, cu peste 5 milioane cazuri, se aflau: SUA (34.080.007 cazuri şi 609.021 decese), India (31.144.229 cazuri şi 414.108 decese), Brazilia (19.376.574 cazuri şi 542.214 decese), Franţa (5.929.929 cazuri şi 111.662 decese), Rusia (5.908.691 cazuri şi 146.686 decese),Turcia (5.529.719 cazuri şi 50.554 decese), Regatul Unit (5.455.276 cazuri şi 128.988 decese), indică harta Arcgis, realizată de Centrul Johns Hopkins pentru Ştiinţa şi Ingineria Sistemelor.

În privinţa distribuţiei COVID-19 pe continente, la data ultimei actualizări a Centrului European de Prevenire şi Control al Bolilor (ECDC), din 15 iulie 2021, America se află pe primul loc (cu peste 74,2 milioane de cazuri), Europa pe locul al doilea (cu peste 55,9 milioane cazuri) şi Asia, pe locul al treilea (cu peste 51,1 milioane cazuri). Urmează Africa (cu circa 5,9 milioane cazuri) şi Oceania (cu peste 90.000 cazuri).

Sursă foto: Dreamstime