Ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Raluca Turcan, atrage din nou atenţia asupra unei probleme serioase ce afectează un număr mult prea mare de copii din România. Este vorba despre acei minori ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.

Dificultăţile copiilor separaţi de părinţi au crescut în urma pandemiei

“1 din 3 copii cu părinți care muncesc în străinătate este lipsit de îngrijirea părintească, prin plecarea fie a unicului părinte susținător, fie a ambilor. Acum, după mai mult de un an de pandemie, dificultățile copiilor separați de părinți s-au adâncit.

Și mai puțini au reușit să își vadă părinții, și mai mulți au devenit vulnerabili în fața abandonului școlar, în multe familii veniturile au scăzut din cauza restrângerii activităților economice din străinătate”, transmite Turcan într-un mesaj postat pe pagina sa de socializare.

Ministrul Muncii a participat, marţi, la o conferinţă organizată de “Salvaţi Copiii” în parteneriat cu Ministerul Muncii. Subiectul întâlnirii: “formele de sprijin pe care le putem acorda copiilor rămași acasă, pentru că părinții lor au fost nevoiți să plece la muncă în străinătate”, afirmă Raluca Turcan.

Turcan: În acest moment, asistența socială nu își atinge obiectivul

“Urmărind distribuția pe județe a numărului de copii cu părinți plecați, constatăm că județele cele mai afectate sunt județele cele mai sărace, iar sărăcia suprapusă peste lipsa părinților creează riscuri majore pentru copiii rămași singuri.

Sunt probleme cărora încercăm să le găsim soluții pe termen scurt, dar și pe termen mediu și lung, pentru că mulți dintre acești copii au nevoie să fie sprijiniți nu doar psihologic, ci îndrumați să își găsească o cale în viață, au nevoie de suport psihologic, consiliere educațională, mai târziu de consiliere pentru ocupare, dar și de servicii medicale și sociale: servicii integrate care să se adreseze nevoilor specifice ale acestei categorii de copii vulnerabili.

Pe de altă parte, campania națională pe care am desfășurat-o recent a arătat limpede că, în acest moment, asistența socială nu își atinge obiectivul. Singura cale de a combate sărăcia în rândul copiilor și tinerilor, unde România are cea mai mare rată din Uniunea Europeană, este să angajăm personal suficient și pregătit în domeniul asistenței sociale, care să lucreze în comunități.

În acest moment, în România, Legea asistenței sociale care prevede 1 asistent social la 300 beneficiari nu este respectată. Iar acolo unde există, în marea majoritate nu sunt specializați”, mai scrie Raluca Turcan în mesajul de pe Facebook.

Fonduri europene pentru copiii vulnerabili din România

Ministrul Muncii mai transmite că soluţiile ce vor fi implementate pentru sprijinul acestor copii vor putea fi finanţate din fonduri europene, fie că este vorba despre deja celebrul PNRR, sau prin Programul Operațional de Incluziune și Demnitate Socială.

“Obiectivele pe care ni le-am propus pentru protejarea acestor copii vulnerabili vor putea fi finanțate din fonduri europene, atât prin PNRR, cât și prin Programul Operațional de Incluziune și Demnitate Socială cu o valoare de aproximativ 3,6 miliarde euro, sumă care va permite asigurarea unui standard de calitate corespunzător în domeniul protecției sociale.

Le mulțumesc partenerilor noștri din Organizația Salvați Copiii pentru preocuparea permanentă și pentru exemplele de bune practici în ceea ce privește protecția copiilor vulnerabili din România. De asemenea, le mulțumesc tuturor participanților la conferința de astăzi pentru ideile și pentru energia lor. Binele se construiește atunci când cu toții contribuim la el – societatea civilă, autorități centrale și locale. Este genul de parteneriat pe care îl încurajăm și în care credem”, a scris Raluca Turcan în încheierea mesajului său.