Piaţa neagră a ţigaretelor a scăzut în luna iulie a acestui an la 13,7% din totalul consumului, cu 1,2 puncte procentuale mai puţin faţă de luna mai şi cu 3,6 puncte procentuale comparativ cu ianuarie 2019. Un nivel al contrabandei de sub 14% nu s-a mai înregistrat de şase ani, potrivit unui studiu realizat de Novel Research.

Marian Marcu, director general Novel Research: „Regiunea nord-est rămâne şi în iulie cea mai afectată de comerţul ilegal, cu toate că s-a redus cu 1,2 p.p. până la 29,5%. Piaţa neagră se menţine la niveluri ridicate şi în sud-vest (22,3%) şi vest (21,8%). Din punct de vedere al provenienţei, „cheap whites” (ţigarete no-name, produse legal sau ilegal şi destinate pieţei negre), care reprezintă 61,9% din totalul ţigaretelor ilegale, continuă să fie principala sursă. Spre deosebire de luna mai, când această categorie  a atins cel mai mare procent din ultimii zece ani, în iulie ponderea e în uşoară scădere. Nivelul produselor din tutun provenite ilegal din Moldova (12,7%), Ucraina (11,5%) şi Serbia (2%) rămâne relativ constant.”

British American a virat către bugetul de stat, în primele opt luni ale anului, cu peste jumătate de miliard de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, iar asta s-a întâmplat şi datorită reducerii pieţei negre.

Ileana Dumitru, director Juridic şi Relaţii Publice, British American Tobacco: „În primele opt luni ale lui 2019 am virat către bugetul de stat cu peste jumătate de miliard de lei mai mult decât în aceeaşi perioadă a anului trecut şi ca urmare a reducerii pieţei negre. Credem că e cea mai bună dovadă că dacă autorităţile vor mai mulţi bani la bugetul de stat soluţia nu este introducerea peste noapte a unor taxe sau reglementări excesive, ci asigurarea predictibilităţii fiscale şi continuarea eforturilor de stopare a reţelelor care trec ilegal frontiera, adesea noaptea, încărcate de produse de contrabandă. Desigur că măsurile de întărire a securităţii frontierelor trebuie dublate de acţiuni de educare a consumatorilor şi, de aceea, în cadrul proiectului StopContrabanda, British American Tobacco a lansat recent în toate punctele de frontieră ale României o campanie de informare a cetăţenilor cu privire la cantităţile maxime de ţigarete cu care pot trece graniţa, precum şi asupra consecinţelor negative ale încălcării legii.”

Reprezentanţii JTI subliniază că schimbările politice din ţările vecine, dar şi derularea unor operaţiuni anticontrabandă de amploare în Moldova şi Ucraina, în colaborare cu autorităţile române, au dus la reducerea contrabandei la nivel naţional.

Gilda Lazăr, director Corporate Affairs & Communications JTI Romania, Moldova şi Bulgaria: „Remarcăm în studiul Novel din iulie o scădere semnificativă, de 5 p.p. a Cheap Whites, care poate fi datorată reglementărilor anunţate de Republica Moldova pentru magazinele duty free din zona Transnistria. Aceste magazine, în care au intrat, într-un singur an, peste 10 miliarde de ţigarete, reprezentau de fapt puncte intermediare pentru traficul ilegal către România şi vestul Europei. Schimbările politice din ţările vecine, dar şi derularea unor operaţiuni anticontrabandă de amploare de către autorităţile din Moldova şi Ucraina, în colaborare cu autorităţile române, au dus la reducerea pieţei negre la nivel naţional. Un cumul de factori care demonstrează încă o dată cât de sensibil este subiectul şi cât de vulnerabilă este frontiera României, care se învecinează cu ţări în care nu se aplică reglementările UE. De aceea vom continua eforturile de conştientizare a periculozităţii fenomenului de contrabandă.”

Producătorii cer totodată o strategie naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete. Alexandra Olaru, director External Affairs, Philip Morris România: „Piaţa neagră scade pentru a treia oară consecutiv, ceea ce înseamnă că vorbim despre un trend real de reducere a contrabandei. Sperăm să vedem scăderi şi în următoarele luni, pentru ca astfel să reuşim să ajungem la nivelul mediu al comerţului ilegal cu ţigarete din ţările UE, de sub 10%. Astfel, veniturile bugetare vor fi securizate, dat fiind că un singur punct procentual recuperat de piaţa legală din contrabandă înseamnă sume suplimentare virate la stat de circa 35 de milioane de euro. Reiterăm că pentru a reprezenta un factor de stabilitate în această zonă a Europei şi a obţine o planificare clară a încasărilor bugetare, este nevoie de o Strategie naţională de combatere a comerţului ilegal cu ţigarete, asumată de toţi factorii implicaţi în evoluţia unei industrii care contribuie anual la buget cu peste 3 miliarde de euro.”

Poliţia Română precizează că prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigarete şi produse din tutun reprezintă una din priorităţile instituţiei. Chestorul de poliţie Liviu Vasilescu, inspector general al Poliţiei Române, declară: „Prevenirea şi combaterea contrabandei cu ţigarete şi produse din tutun reprezintă una din priorităţile Poliţiei Române. Astfel, pentru îmbunătăţirea climatului de legalitate a mediului de afaceri, vom continua, alături de reprezentanţii celorlalte agenţii de aplicare a legii, dar şi împreună cu cei din domeniul privat, să intensificăm activităţile preventiv – reactive, la nivel naţional, aşa încât să menţinem trendul descendent al acestui tip de infracţionalitate.”

Te-ar putea interesa și: